Politistii au confiscat marfuri contrafacute in Piata Flavia din Timisoara

De B.D.
Reactualizat la:
Marfa contrafacuta confiscata din Piata Flavia
Marfa contrafacuta confiscata din Piata Flavia
În urma unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii comerțului de mărfuri contrafăcute, care a avut loc sâmbătă în Piața Flavia din Timișoara, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au confiscat marfă contrafăcută în valoare de 75.300 de lei.

În urma controlului au fost verificate nouă societăți comerciale și persoane fizice autorizate, ocazie cu care s-a urmărit respectarea legislaţiei în domeniul financiar contabil şi au fost verificate documentele de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare şi cele referitoare la transportul lor.

Potrivit Poliţiei, din cei nouă administratori verificați, șase sunt cercetați penal pentru infracțiunea de comercializare a unor mărfuri contrafăcute. Totodată, oamenii legii au confiscat 75 de costume sport, 30 de perechi de pantaloni, 11 bluze şi 295 de perechi de pantofi sport în valoare totală de 75.300 de lei. Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !