Alain Rus a spus că nu poate fi pomenit numele lui Ostaficiuc atunci când acesta nu e prezent, a cerut respect în discuțiile care au loc între consilieri, s-a ridicat și a părăsit sala. Discuțiile s-au aprins cu ceva timp în urmă, înainte ca Alain Rus să părăsească ședința. Totul a pornit de la o întrebare a lui Marian Constantin Vasile, liderul grupului de consilieri PNL, care a cerut să știe motivul pentru care se fac din nou documentații pentru un proiect care nu a fost dus la bun sfârșit. Este vorba de centrul multifuncțional de susținere a afacerilor, ce trebuia ridicat vizavi de Hotel Timișoara, despre care se discută de mai mulți ani, dar la care noua conducere a CJ Timiș a renunțat și a propus amenajarea unei parcări supraterane în acel loc.
Marian Constantin Vasile spune că pentru acest centru s-au elaborat două rânduri de documentații tehnice pentru ca apoi să se renunțe total la acel proiect în detrimentul unei parcări supraterane. El a cerut să se studieze posibilitatea realizării primului proiect, dacă tot s-au dat bani, de două ori.
„Acest spațiu trebuia valorificat în sensul construirii unui centru multifuncțional pentru susținerea afacerilor. Conducerea CJ Timiș a reușit să-l piardă, un proiect major care ar fi generat venituri pentru CJ Timiș. Am reușit să pierdem acest centru. S-au investit bani publici pentru proiectul respectiv, dar și pentru actualizarea lui. Există, la momentul actual, o dublare a folosirii banului public pentru același obiectiv. Nu cred că trebuie să aruncăm bani publici!”, a spus Vasile, în plen.
Ulterior, în plen discuțiile s-au inflamat, iar consilierii social-democrați au început să se lege de numărul de parcări realizat de Primăria Timișoara și chiar de Mercedesul primarului Robu.
„Din păcate, noi nu agreăm aceste metode de a nega ceva și de a asuma același lucru, jignindu-ne. Solicităm respect, cred că dumneavoastră (consilierii județeni social-democrați – n.r.) ați început campania electorală. Pentru acest spațiu s-au folosit de două ori bani publici, pentru proiectul respectiv și actualizarea proiectului. Nu putem arunca acești bani”, a spus Marian Constantin Vasile.
De cealaltă parte, consilierul județean PSD Adrian Negoiță, în toiul discuțiilor, a cerut chiar chemarea fostului președinte al CJ Timiș Constantin Ostaficiuc, pentru a da lămuriri, spunând că acolo ar fi fost preconizate mai multe proiecte, de pe vremea fostului lider al CJ Timiș.
„Nu credeți că era mai simplu să-l chemați pe domnul Ostaficiuc să vedeți ce vrea să facă?”, a spus Negoiță.
Afirmațiile acestuia l-au supărat pe consilierul liberal Alain Rus, care nu a agreat faptul că numele Ostaficiuc a fost pomenit fără ca acesta să fie prezent în sală.
„Domnul președinte, ori moderați ședința, ori nu., își bat joc unii de alții. Opriți ședința și vedeți de administrație”, a spus Alain Rus, după care a părăsit sala.
Citiți principiile noastre de moderare aici!