Peste 40 de migranti din Siria, Irak si Pakistan prinsi in timp ce incercau sa forteze frontiera de vest a Romaniei

De Bogdan Marta
12Comentarii
Peste 40 de migranti din Siria, Irak si Pakistan prinsi in timp ce incercau sa forteze frontiera de vest a Romaniei
© foto: Politia de Frontiera
Nu mai puțin de 42 de migranți au fost prinși într-o singură noapte de polițiștii de frontieră care păzesc granița de vest a României.

Cele 42 de persoane, din Siria, Irak și Pakistan au fost prinse, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce încercau să intre ilegal în România în zonele Moravița și Oravița.

Primii 12 migranți au fost prinși în zona localității Lățunaș. Ulterior, polițiștii de frontieră, împreună cu jandarmi și polițiști din Deta au descoperit alte 9 persoane în zona localității Clopodia. Toți cei 21 au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză, 9 sunt cetăţeni sirieni şi 12 sunt cetăţeni irakieni, dintre care şapte bărbaţi și cinci femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani şi nouă minori, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, au transmis polițiștii de frontieră din Timiș.

Tot noaptea trecută, între orele 3 și 5, în apropierea localităților Vrani și Comorâște din Caraș-Severin au fost prinși alți 21 de migranți.

„În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt 12 cetăţeni din Siria şi 9 din Pakistan, dintre care cincisprezece bărbaţi, două femei (o femeie care a născut în urmă cu câteva zile a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate) şi patru minori (un bebeluș de numai 10 zile). Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, au mai transmis polițiștii de frontieră.

Toți sunt cercetați acum pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar autoritățile sârbe au fost anunțate despre evenimente.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor