Oferte de neratat la prima editie a Targului Imobiliar Timisoara, de la CRAFT

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
8Comentarii
Oferte de neratat la prima editie a Targului Imobiliar Timisoara, de la CRAFT
© foto: Cornel Putan
Prima ediție a Târgului Imobiliar Timișoara, organizat de Russmedia la CRAFT, și-a deschis porțile, sâmbătă. În cadrul expoziției veți găsi tot ce e mai nou pe piața imobiliară din zonă, dar și sfaturi pentru a accesa cel mai bun credit pentru dumneavoastră, precum și cele mai noi tendințe în materie de amenajări interioare. De neratat sunt și ofertele cu care au venit expozanții și care sunt valabile doar pe perioada târgului.

Prima ediție a Târgului Imobiliar Timișoara se desfășoară sâmbătă și duminică, la CRAFT, între orele 9 și 20. Aproape 20 de expozanți din domeniu au venit cu cele mai atractive oferte. Sunt prezenți atât dezvoltatori imobiliari, cât și cele mai mari bănci din zonă, designeri de interior sau firme din domeniul energiei termice și electrice.

În deschiderea evenimentului a vorbit Anca Pavel, directorul Russmedia Timișoara, despre boom-ul imobiliar din municipiu și județ.

„Este adevărat, criza economică a mai tăiat din avântul cu care se construia înainte în Timișoara, însă, ultimele date ne arată că trendul este din ascendent. Astfel, numai în primele trei luni ale anului au fost emise în județul Timiș aproape 450 de autorizații de construcție, în creștere evidentă față aceeași perioadă a anilor anteriori. Doar în Timișoara, în acest moment, există pe piață un total de 182 de ansambluri imobiliare, 88 la sută dintre acestea fiind de apartamente. 69 din total sunt disponibile spre vânzare, 56 au fost deja contractate, iar 57 așteaptă demararea lucrărilor”, a spus Anca Pavel.

După discursul ei, a vorbit managerul Casa Mia, Nicolae Jivi, despre complexul format din 1000 de unități care se va dezvolta în mai multe etape între Timișoara și Giroc.

„Apartamentele pe care le construim au dimensiuni variate și se încadrează pentru toate bugetele: de la 36.000 de euro la 68.000 de euro. Prețul pe metru pătrat util este între 950 și 1.000 de euro. Proiectul imobiliar mai conține și o zonă de agrement, două săli de squash, o sală de fitness, un bistro și un parc de relaxare. Prima etapă de dezvoltare a început anul trecut, în iulie, s-au construit deja 32 de apartamente, pe care le livrăm chiar în luna asta”, a afirmat managerul Casa Mia. Acesta a adăugat că, doar pe perioada târgului, cei care vor semna un contract de achiziționare a unui apartament vor beneficia de o reducere de 10 la sută.

A urmat Marius Șchiopotă, de la Adora Forest/Hitch & Mosher, care a prezentat un proiect extrem de interesant care este realizat în nordul Timișoarei. Astfel, el a vorbit despre un concept care depășește doar domeniul imobiliar. Este vorba despre o schimbare a stilului de viață ce este posibilă odată cu achiziționarea unui apartament.

„Imobilul are parter și 11 etaje și se află la marginea pădurii. Pentru că doar de la etajele superioare poți îmbrățișa pădurea și frumusețea ei. În orice anotimp este multă liniște, multă comoditate, departe de ceea ce înseamnă, la un moment dat, neliniștea și frământarea orașului. Prețurile sunt cuprinse între 1.050 și 1.100 de euro/mp cu TVA inclus. În zonă am reușit să închiriem apartamentele cu prețuri între 400 și 500 de euro”, a spus Marius Schiopotă.

La Târgul Imobiliar Timișoara sunt prezente și cele mai mari bănci din zonă. Directorul Agenției Timișoara a Raiffeisen Bank, Radu Boanță, a vorbit despre diferențele între creditele imobiliare standard și cele din programul Prima Casă.

„Avem credite ipotecare standard și credite Prima Casă. Oferim și posibilitatea de refinanțare a creditelor acordate de alte bănci, dar și creditele de nevoi personale cu ipotecă. Cei care își încasează salariul în cont la Raiffeisen Bank beneficiază de un discount de dobândă de 0,25% față de dobânda standard a băncii.(…) Majoritatea clienților doresc credite Prima Casă, fără a cunoaște diferențele față de un credit imobiliar standard. Un avantaj al creditelor imobiliare standard este că acestea sunt cu valoare mult mai mare. Dacă la Prima Casă se merge până la 66.500 și ceva de euro, la standard se merge până la 300.000 de euro. Iar analiza dosarului de credit, dacă la Prima Casă s-a ajuns la o durată de analiză de două sau chiar trei luni, în cazul creditelor imobiliare standard se merge până la o lună. În plus, la Prima Casă există o interdicție de înstrăinare a imobilului pe o perioadă de cinci ani. Raiffeisen Bank oferă posibilitatea unei pauze la plată pentru 3 rate lunare consecutive. De asemenea, la Raiffeisen Bank pot accesa aceste credite cuplurile care nu sunt căsătorite”, a spus Radu Boanță.

Întrebat ce ar recomanda, creditul Prima Casă sau creditul imobiliar standard, acesta a spus că răspunsul diferă de la caz la caz.

„Nu există o soluție general valabilă. Având în vedere prețurile actuale din Timișoara, mi-e teamă că la creditul Prima Casă se încadrează doar cei care își doresc un apartament cu 2 camere. Pe ceilalți îi îndreptăm spre creditele imobiliare standard”, a mai spus Boanță.

Nu numai proiectele imobiliare din Timișoara sunt prezentate la Târgul Imobiliar Timișoara. Alexandru Proteasa, reprezentantul Moșnița Imobiliare, un dezvoltator axat pe construcția de case, dar care oferă și consultanță în domeniu, a vorbit despre explozia de construcții din comuna aflată lângă orașul de pe Bega. El a precizat că, din fericire, în Moșnița nu veți găsi blocuri între case, însă mai nou, în PUG-ul comunei au fost prevăzute zone și pentru construcția de imobile cu mai multe apartamente. De asemenea, el a mai spus că un alt avantaj al Moșniței este faptul că utilitățile țin pasul cu dezvoltarea localității, însă a ținut să precizeze că, din punctul său de vedere și al firmei pe care o reprezintă, dezvoltatorul este cel care ar trebui să aibă obligația să asigure toate utilitățile atunci când predă o construcție la cheie.

Emanuel Cimponeru de la CEI Imobiliare a vorbit despre certificatul energetic al locuinței, un act necesar pe care firma pe care o reprezintă îl oferă.

Șerban Lomonar, de la OTP Bank, a vorbit, de asemenea, despre diversele tipuri de credite pe care banca le oferă timișorenilor și timișenilor

„Am primit cu bucurie ideea acestui eveniment. OTP Bank este prezentă în piața imobiliară din Timișoara atât din punct de vedere al finanțărilor pe care le acordăm dezvoltatorilor imobiliari, cât și din punct de vedere al finanțărilor pe care le acordăm persoanelor fizice care vor să achiziționeze un apartament sau casă. Avem produse de creditare standard, cât și credite Prima Casă”, a spus și Șerban Lomonar.

Managerul Eugen Estate, Eugen Encuțescu, a vorbit despre numeroasele proiecte imobiliare pe care firma pe care o reprezintă le are în Timișoara, dar și despre ultimul proiect, cel de construcție a unui bloc în zona Mircea cel Bătrân. Și Eugen Estate oferă un discount special celor care vor fi prezenți la Târgul Imobiliar Timișoara.

O altă zonă interesantă din punct de vedere imobiliar este la Giroc. Despre aceasta a vorbit Șerban Popa de la VREAUCASANOUA. Firma este specializată atât pe construcții civile, dar și pe cele de blocuri și case.

„Construim în Giroc, în Timișoara și în Dumbrăvița imobile cu un număr de apartamente între 8 și 35, cu una, două, trei sau patru camere, la prețuri între 950 și 1.100 de euro, TVA 5% inclus, loc de parcare inclus și apartamente la cheie. De asemenea, oferim și sisteme de supraveghere video în exterior. Pe lângă calitatea construcției, sunt trei aspecte importante: colaborări cu bănci, personalizare apartament și post-servicii – timpul de intervenție ulterior vânzării să fie cât mai mic posibil”, a spus Șerban Popa.

Despre cele mai noi tendințe în domeniul amenajărilor interioare, culori dar și materiale a vorbit Luiza Varga – Luiz Design, în timp ce Monica Mihai de la UniCredit Bank a vorbit despre cele mai avantajoase credite imobiliare pe care banca le oferă timișorenilor.

Pe de altă parte, reprezentanții CEZ Vânzare au anunțat o ofertă specială pentru vizitatorii Târgului Imobiliar Timișoara. Astfel, cei care încheie un contract cu această firmă vor beneficia de reducere de până la 15 la sută la prețul energiei electrice și 5 la sută la prețul de gaz. CEZ are în acest moment1,4 milioane de clienți în România.

Un alt ansamblu spectaculos este cel construit de Vivalia în centrul Timișoarei. Este vorba despre complexul de pe Tipografilor, ce se întinde pe trei hectare. Primul bloc de 93 de apartamente a fost ridicat deja și, în doar trei săptămâni, 40 la sută dintre acestea au și fost rezervate de clienți.

Un alt concept interesant este și Nordic Residence Park, un complex de 150 de case, în spatele magazinului Selgros. Clienții pot alege între opt modele de case, însă ceea ce va diferenția acest cartier de altele este parcul de 5200 mp, cu loc de joacă și pistă de alergare.

Mult mai multe veți descoperi, însă, la târg, care este deschis sâmbătă, până la ora 20, la CRAFT, și duminică între orele 9 și 20. Accesul este gratuit.

Târgul Imobiliar are loc sâmbătă și duminică, la Centrul Regional de Afaceri. Publicul este așteptat între orele 9 – 20, intrarea la eveniment este liberă.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor