O luna de tango! La Timisoara incepe Tango Cultura 2015

De S.B
O luna de tango! La Timisoara incepe Tango Cultura 2015
© Foto: clarkesdancestudios.com
Iubitorii de tango argentinian vor avea parte de o lună pe gustul lor. Muzică, dans pasional, expoziții, proiecții de film și multe alte manifestări de acest tip vor fi reunite în cadru „Tango Cultura 2015”.

Evenimentul de la Timișoara a ajuns la cea de-a treia ediție și este realizat de Asociația Tango Timișoara. Cei care vor să descopere mai multe despre cultura argentiniană și mai ales despre tango sunt invitați la Caffe Klapka în perioada 2 – 31 iulie.

„Acest proiect este pretextul de întâlnire între diferitele forme de manifestare a ceea ce înseamnă tango-ul argentinian, care transformă arta dansului în formă de socializare. Prin Tango Cultura dorim să propunem publicului timișorean un program variat care să faciliteze cunoașterea acestei culturi, de aceea întâlnirile noastre vor aduce în prim plan filmul, pictura, și alte forme de exprimare ale tango-ului argentinian”, au transmis organizatorii „Tango Cultura”.

Curioșii vor putea să participe la lecții și demonstrații de dans, la degustări de vin, expoziții, proiecții de film, dar și să afle detalii fascinante despre tango și fascinanta lume a dansului.

Program Complet:

2 iulie, ora 19:30 – Vernisaj „Schițe de Tango” de Ion Peia / Degustare de vin

10 iulie, 24 iulie, 31 iulie, ora 20 – Lecție deschisă de Tango Argentinian / „5 minute cu Lalla” curiozități cu și despre Tango Argentinian

25 iulie, ora 21 – Proiecții de film

31 iulie, ora 20 – Lecție deschisă de Tangou Argentinian / „5 minute cu Lalla” curiozități cu și despre Tangou Argentinian / Seară dansantă la Cafenea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase