Noi grupuri de migranti din Siria si Irak, prinse de politistii de frontiera din Timis

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
Noi grupuri de migranti din Siria si Irak, prinse de politistii de frontiera din Timis
© foto: arhiva
Continua asaltul migranților la frontiera de vest a României. În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au prins 17 persoane ce încercau să intre ilegal în țară, venind din Serbia.

Primul grup, format din opt persoane, a fost prins în timpul unei acțiuni comune a polițiștilor de frontieră cu jandarmii în zona localității Clopodia.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că grupul era format din patru bărbaţi, două femei şi doi minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 32 de ani, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni irakieni şi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Timiș.

Al doilea grup a fost prins jumătate de oră mai târziu în zona localității Jamu Mare.

„Aceştia au fost preluati şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni sirieni, opt bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 50 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Vestul Europei”, au mai spus cei de la Poliția de Frontieră Timiș.

În ambele cazuri, persoanele sunt cercetate pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, acestea urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

De asemenea, vor fi contactate autorităţile de frontieră din ţara vecină în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi aplicării acordului de readmisie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !