Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Nicolae Manolescu participa la o dezbatere despre Timisoara- capitala culturala

Nicolae Manolescu participa la o dezbatere despre Timisoara- capitala culturala

la 21 March 2014 10:09
21 March 2014 10:09
Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, va participa la o dezbatere despre proiectul „Timișoara – capitală culturală" și la o lansare de carte în cadrul salonului Bookfest. Din conducerea USR vor mai fi prezenți la eveniment Gabriel Chifu și Mircea Mihăieș.
Scris de S.P.D. - Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, va participa la o dezbatere despre proiectul „Timișoara – capitală culturală" și la o lansare de carte în cadrul salonului Bookfest. Din conducerea USR vor mai fi prezenți la eveniment Gabriel Chifu și Mircea Mihăieș.

Trimite articolul

X

Salonul de Carte Bookfest Timișoara va fi deschis între 27 și 30 martie 2014, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT) din Bd-ul Eroilor de la Tisa nr. 22.

Potrivit organizatorilor, vineri, 28 martie, începând cu ora 16:00, Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, va lansa volumul Punct și de la capăt, apărut la Editura Polirom, în compania scriitorilor Nicolae Manolescu și Mircea Mihăieș. Tot vineri, începând cu ora 17:00, Editura Humanitas invită publicul timișorean să cunoască volumul de versuri Cartea dragostei, de Bogdan O. Popescu, conf.dr. cu specializarea neurologie și unul dintre apropiații regretatului Traian T. Coșovei. Dr. Bogdan Popescu va fi acompaniat la această lansare de către Robert Șerban.

Istoricul Larry Watts revine în Timișoara, după participarea sa la prima ediție locală Bookfest, în 2012. Vineri, începând cu ora 18:00, acesta va prezenta ultimul său volum apărut la Editura Rao – Aliați incompatibili. 

Sâmbătă, 29 martie, de la ora 11:00, Mihai Tatulici lansează două volume inedite: Plăcerea de a trăi și găti și Distrugătorul „Speranța” sau povestea unui marinar cu noroc, ambele apărute la House of Guides Publishing. Apoi, de la ora 18:00, prof. univ. dr. Victor Neumann lansează trei volume: Conceptul de națiune la români și unguri (Editura Institutul European), Essays of Romanian Intellectual History (Ed. Institutul European, Iași, 2013) și Key Concept of Romanian History (volum colectiv coordonat de Victor Neumann și Armin Heinen, apărut la CEU Press, Budapesta). Alături de autor vor participa conf. univ. dr. Florin Lobonț, cercertător științific dr. Cristian Roiban (Centrul de Studii Avansate în Istorie) și prof. univ. dr. Miodrag Milin.

Duminică, de la ora 11:00, Adriana Babeți lansează volumul Amazoanele. O poveste, care a primit titlul de Cartea Anului 2013 din partea revistei România Literară, publicație a Uniunii Scriitorilor din România. De la ora 12:00, Andreea Răsuceanu își va prezenta volumul Bucureștiul lui Mircea Eliade. O geografie literară (apărut la Editura Humanitas), alături de Adriana Babeți.

Editura Universității de Vest din Timișoara a pregătit o serie vastă de evenimente la această ediție a salonului. Astfel, joi, 27 martie, începând cu ora 12:30, Adrian Bodnaru lansează Cifra latină (Editura Diacritic). Apoi, de la ora 17:00, prof. univ. dr. Dan Negrescu prezintă volumul Tablou (dintr-o expoziție) cu siguranță și înțelesuri (Editura Universității de Vest). Iar de la ora 18:00, Georgiana Lungu Badea lansează Idei și metaidei traductive (Editura Eurostampa).

Vineri, de la ora 15:00, va avea loc dezbaterea „Cimitirele din Banat”, organizată de Asociația Peisagiștilor din Banat. Vor participa Raluca Rusu (Vicepreședinte Asop – Filiala Teritorială Vest), Nicoleta Mușat (Universitatea de Vest), Diana Belci (Facultatea de Arhitectură, UPT).

Tot Universitatea de Vest invită pe cei pasionați de diplomație la o masă rotundă despre teoria relațiilor internaționale susținută de conf. univ. dr. Dan Lazea, sâmbătă, de la ora 12:00.

Duminică, de la ora 13:30, se va lansa „primul roman modern din Banat! scris de Virgil Birou – Lumea fără cer (Editura Diacritic). Vor prezenta Daniel Vighi și Viorel Marineasa.

De asemenea, Asociația Timișoreană de Fotografie revine și anul acesta cu o expoziție comună de lucrări semnate Dan Buruleanu, Lucian Ionică şi Mihai Zegrea. Joi, de la ora 14:00 expoziția va fi deschisă cu un vernisaj de către prof. univ. dr. Marcel Tolcea. Va urma apoi o dezbatere pe tema Fotografia, între galeria tradiţională şi internet”, 

Intrarea în cadrul salonului, cât și la evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia, va fi gratuită. Programul zilnic de vizitare este între 10:00-20:00. Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, și este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timiș.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
bookfest ,
capitala culturala ,
lansare carte ,
nicolae manolescu
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
    2
    Filmul săptămânii: „Vocea lui Hind Rajab”, docudrama despre ultimele ore ale unei fetițe ucise în Gaza
    3
    Râsete și întâlniri cu vedetele: comedia „În pielea mea” ajunge la Timișoara și Arad
    4
    VIDEO. Lucrări pe mai multe fronturi, pe calea ferată dintre Timișoara și Arad. Încă nu s-a trecut nici de 30%
    5
    Hadar Chalet, pavilionul de vânătoare al lui Ceaușescu, are un nou proprietar
    6
    Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
    7
    FOTO. Rugăciune și restaurare. A început reînnoirea picturii lăcașului „Nașterea Maicii Domnului” din Iosefin
    8
    Zeii Vienei prind viață la Timișoara. Ultima mare călătorie artistică a lui Christine de Grancy
    9
    Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
    10
    Platforma care aduce animalele pierdute acasă: PetRadar.org se lansează oficial în România

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Lucrări pe mai multe fronturi, pe calea ferată dintre Timișoara și Arad. Încă nu s-a trecut nici de 30%

    Ştiri din Timiș

    Artrita - cauze, simptome și tratament. Detalii la Enigma Plant!

    Ştiri din Timiș

    A început vacanța de Paște. Elevii și preșcolarii din Timiș intră oficial în pauza mult așteptată

    România

    Cum alegi în siguranță peștele înainte de Florii

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 4 aprilie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 4 aprilie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    FOTO. Doi rangeri, bătuți și amenințați cu moartea după ce au prins hoți la furat de lemne, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    România, printre țările UE cu cei mai mulți tineri care nu muncesc și nu sunt în educație sau formare. Vestul țării se apropie de media europeană

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Drama”, o comedie romantică despre un secret care poate schimba totul înainte de nuntă

    România

    De marți se va aplica reducerea accizei la motorina, timp de trei luni
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici