Migranți prinși de polițiștii de frontieră, în timp ce încercau să treacă ilegal granița din Serbia în România

De Raoul Jurchela
1Comentariu
Migranți prinși de polițiștii de frontieră, în timp ce încercau să treacă ilegal granița din Serbia în România
© foto: arhiva
Călătorie întreruptă pentru doi cetățeni din Bangladesh, la granița României cu Serbia. Ei au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal granița din țara vecină. Voiau să ajungă în vestul Europei.

Cei doi bărbați sunt din Bangladesh și au 25 și 52 de ani. Au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce treceau pe jos granița, din Serbia în România, pe direcția localității de frontieră Tomnatic. Nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, astfel că au fost duși la sediul poliției de frontieră pentru verificări.

„Imediat, poliţiştii de frontieră i-au dus pe cei doi la sediul instituției pentru cercetări, unde s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Bangladesh, în vârstă de 25, respectiv 52 de ani. Bărbații au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. ​În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor