Vă prezentăm mesajul Excelenţei Sale Martin Roos, episcop de Timişoara:

Iubiți fraţi şi surori în credința creștină,

În mesajele pascale transmise de reprezentanţii diferitelor confesiuni creştine cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului nostru Isus Cristos, putem reţine adesea o dorință comună, subliniată de toţi: aceea ca împreună, Răsăritul şi Apusul, întreaga creştinătate, să celebreze la aceeași dată această mare sărbătoare.

În ciuda atâtor eforturi şi încercări, care vizează stabilirea unei date comune a Paștilor, până azi nu s-a ajuns la o înţelegere. Doar uneori, din când în când, ceea ce eforturile omeneşti nu au reuşit să realizeze şi să atingă, ne este oferit de însuşi Dumnezeu, care rânduie calculele matematice și calendaristice și astfel ne cheamă la o celebrare comună a Învierii Mântuitorului.

Deși anul acesta marcăm Învierea aceluiași unic Mântuitor al tuturora, din nou, la date diferite (cu o diferență de o săptămână), să încercăm cu toții să ne apropiem cu mare bucurie şi profundă recunoştinţă de acest dar dumnezeiesc, lăsându-ne pătrunşi şi transformaţi de biruinţa lui Isus Cristos asupra morţii.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi va rămâne întotdeauna sărbătoarea fundamentală a întregii creştinătăţi, indiferent de Liturghie, de rit, de limbă sau de tradiţia în care aceasta este celebrată. Mărturia despre marele eveniment al Învierii Domnului rămâne neatinsă şi neschimbată, aşa cum o găsim deja în cele mai vechi forme de mărturisire a credinţei.

Nici una din confesiunile creştine nu se atinge de această mărturie, nu o transformă, nu trece pe lângă acest eveniment şi nu minimalizează importanţa lui în viaţa creştinului şi a comunităţii creştine. Mărturia despre cel Înviat este o temă comună tuturor creştinilor, aceasta fundamentează credinţa noastră a tuturor, chiar dacă poate în alte lucruri există unele deosebiri între noi.

Cristos a Înviat! Cu adevărat a înviat şi s-a arătat lui Simon!

Cea mai veche mărturie scrisă în care ni se vorbeşte despre minunea Învierii, este un pasaj din Prima Scrisoare a Apostolului Paul către Corinteni, unde aflăm: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor; a fost înmormântat şi a treia zi, potrivit Scripturilor, a înviat…”(1 Cor 15,3-4).

Apostolul Paul, a preluat acest mesaj de la martorii Învierii, transmiţându-l apoi în această formă scrisă generaţiilor următoare. Putem spune aşadar, că prin aceste cuvinte ale apostolului, prin mărturia adusă de el cu privire la Învierea Domnului, el vine să fundamenteze credinţa multora, chiar şi credinţa noastră, pe care o exprimăm şi în acest ceas solemn, mărturisind cu convingere biruinţa Domnului Isus Cristos asupra morţii.

Să ne lăsăm pătrunşi de bucuria care izvorăşte astăzi pentru noi toţi din Misterul Învierii. Să ne lăsăm mobilizaţi de chemarea care ne este adresată şi nouă: aceea, de a recunoaşte şi de a deveni martorii şi vestitorii acestui mare mister de importanţă vitală pentru orice creştin şi oricare comunitate creştină. Celebrările liturgice din aceste zile, într-o atmosferă cu totul specială ne cheamă pe toţi, să cercetăm după cel Înviat, şi ne ajută să-l putem recunoaşte printre noi.

Fie deci, ca aceste zile de Sfântă Sărbătoare, să fie pentru toţi creştinii, în Răsărit şi la Apus, momente de întâlnire sinceră cu cel care ne aduce pace şi lumină, pentru ca, în intensitatea întâlnirii noastre cu Mântuitorul Înviat, să ne întărim mai mult în credinţa noastră comună şi să devenim mai statornici în mărturisirea ei.

Timișoara, în Duminica Învierii, a Anului Domnului 2018

† Martin,

Episcop de Timișoara

* * *

Brüder und Schwestern im christlichen Glauben,

Ostern, das hohe Fest, das Hochfest des Kirchenjahres, fällt in die Zeit, da das Leben in der Natur draußen von neuem beginnt, aufkeimt und sich entfaltet. Die Natur, in der wir leben und die uns umgibt, wird damit zum Hinweis und Symbol für das, was sich im dunklen Grab in der Osternacht abgespielt und ereignet hat, das wir heute in der Helle des Tages bekennen und feiern dürfen: die Auferstehung unseres Heilandes und Erlösers.

Das letzte Wort hat nicht der Tod, sondern das Leben und damit das Vertrauen, die Zuversicht und die Hoffnung, die eine göttliche Tugend ist, ein besonderes Geschenk, das tauglich zum christlichen Leben macht. Kommt doch das deutsche Wort „Tugend“ von taugen, lebensfähig, dem Leben und seinen Widerwärtigkeiten gewachsen. Nur wer zum Leben untauglich ist, der endet im Tod. Hoffnung und Vertrauen dagegen gehören dem Leben.

Deswegen ist auch Jesu Leiden und Tod die „beata Passio“, das glückselige Leiden und Sterben; deshalb feiern wir seinen Tod und erhoffen und bekennen seine Auferstehung: „Deinen Tod, o Herr, verkünden wir und Deine heilige Auferstehung preisen wir, bis Du kommst in Herrlichkeit!“ Es sind dies Worte, die weit vorne in der Geschichte des Christentums stehen und die zum Fundament unseres Glaubens gehören; sie sind lebenstauglich und bestimmen unsere christliche Haltung, unseren christlichen Alltag.

Was ein altes Ostergebet ausdrückt, ist auch unsere Bitte an Gott am heutigen Tag: „ut haec Paschalia vita moribusque teneamus“ – daß wir das Österliche, das wir hier feiern, in unserem alltäglichen Wandel und in unserem ganzen Leben stets bewahren, halten, daran festhalten. Dazu möchte die liturgische Feier, der Gottesdienst, der Gesang, das gesamte Beten und Bekennen, unsere Glück- und Segenswünsche, die wir einander aussprechen, bewirken. Dies schenke uns allen der gütige Gott und sein auferstandener Sohn. Amen.

Temeswar, am Ostersonntag des Herrenjahres 2018

† Martin,

Bischof von Temeswar

* * *

Krisztusban kedves testvérek!

„Feltámadtam, és veled vagyok; Kezedet rajtam nyugtatod: Csodálatos a Te tudásod, alleluja!” Ezekkel a szavakkal kezdődik az Egyház húsvéti liturgiája, amelyek jól kifejezik e ünnep lényegét.

Maga a Feltámadott szólítja meg e szavakkal az Atyát, aki Őt a világba küldte. E párbeszéd „Isten és Isten, a Világosság és a Világosság” között folyik. A feltámadott Krisztus most már mindörökre ismét abban a dicsőségben él, amelyben „az Atyánál része volt, még mielőtt a világ lett volna.” Örömet, ragaszkodást és hűséget fejeznek ki e szavak.

„Kezedet rajtam nyugtatod.” – folytatódik az idézet. Bizony egy kemény kéz nehezedett arra, aki e szavakat mondja. Ő, Krisztus, azonban mindenben hűségesnek bizonyult, s teljesítette küldetését egészen a végsőkig, egészen a halálig, mégpedig a kereszthalálig. Mindez azonban nem lett volna elképzelhető az Atya iránti önátadás, kitartás, remény és erős bizalom nélkül.

„Csodálatos a te tudásod.” – zárulnak Jézusnak az Atyához intézett szavai, amelyek kifejezik, hogy bár az Atya tudta, hogy mi vár Fiára, de mindez által, a szenvedés és a kereszt által is, a világ javát akarta. Krisztus áldozata elfogadásra talált, és sokak számára az áldás és a kegyelem forrása lett. Áldozatának megvolt a maga értelme, még akkor is, ha ez a kereszt láttán nem is volt olyan nyilvánvaló. Mindebben az Atya gondviselése jut kifejezésre, akit ujjongó „Allelujával” dicsérünk a megváltás művéért.

A húsvéti esemény által életünk is más fénybe kerül: Ha mi is kitartással és hűséggel elfogadjuk az Atya akaratát, hagyjuk, hogy vezessen bennünket a szép és a nehéz napokon egyaránt, az Atya a mi életünkben is erős és hűséges Istenként nyilatkoztatja ki magát, aki bennünket a halálból az életre vezet. Elhisszük mi ezt? Képesek vagyunk ezt elfogadni? Ma e csodálatos isteni gondviselést ünnepelhetjük, s hagyjuk, hogy e misztérium lelkileg bennünket is bizalommal töltsön el.

Isten adja meg mindannyiunknak annak beteljesülését, amit ezen az ünnepen ünnepeljünk: „Feltámadtam, és örökre veled vagyok. Rám tetted kezedet, a Tied vagyok teljesen. Csodálatos ezt tudnom. Teljes bizalommal ráhagyatkozom!”

Temesvár, 2018. húsvét vasárnapján

† Márton

megyés püspök