Liceenii au aflat cum e sa fi student, la Universitatea Politehnica Timisoara

De Marcel Hoster
2Comentarii
Liceenii au aflat cum e sa fi student, la Universitatea Politehnica Timisoara
© Foto: Universitatea Politehnica Timisoara
Mai mulţi elevi de liceu s-au familiarizat cu statutul de student după ce în ultimele zile au luat parte la proiectul Electronics Summer University, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara.

Proiectul, finanțat prin Schema de Granturi Competitive pentru universități, din cadrul proiectului ROSE, se desfășoară pe o perioadă de 3 ani și are ca scop promovarea învățământului superior în rândul elevilor de clasa a 11-a, din liceele din România.

Ediția de anul acesta s-a încheiat sâmbătă. Pe parcursul celor două săptămâni elevii au participat la cursuri de Fizică generală, Noțiuni de măsurare, Introducere în electronică, Producție audio-video și Introducere în microprocesoare, susținute de cadre didactice din UPT. În cadrul acestor cursuri liceeni au dobândit cunoștințe teoretice și au realizat lucrări practice. Astfel fiecare elev a avut posibilitatea să experimenteze și să treacă prin emoțiile provocate de susținerea examenelor.

„Experții în consiliere, care fac parte din Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al UPT, au organizat training-uri și workshop-uri pentru elevi, cu scopul de a-i învăța tehnici esențiale de comunicare, de autocunoaștere și de time management. Totodată, elevii au participat la activități cu caracter sportiv prin Electronics Summer University Triatlon și au avut parte de o vânătoare de comori prin intermediul căreia au descoperit cele mai frumoase și de interes obiective turistice din oraș.”, a declarat directorul proiectului, Florin Alexa.

Membrii asociației studențești Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) au organizat pentru participanţi petreceri tematice, seri sociale cu jocuri și karaoke, dar și discuții pentru a-i ajuta pe elevi să cunoască cât mai multe aspect ale vieții de student al UPT. Un aspect important al programului a vizat medierea contactului dintre elevi și reprezentanți ai mediului economic, în programul ESM existând vizite ghidate la sediile unor mari companii din zonă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor