Istoria Timisoarei, optionala in scolile din oras

De M.S.
3Comentarii
Istoria Timisoarei, optionala in scolile din oras
Peste 400 de manuale despre istoria Timişoarei vor ajunge în şcolile din oraş. Istoria Timişoarei este un manual opţional scris de istoricul Ioan Haţegan şi directorul Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, Cornel Petroman. Volumul ediţiei din 2011 va ajunge în toate şcolile, chiar dacă în prezent elevii din ciclul gimnazial şi liceal învaţă despre istoria Timişorei dintr-o ediţie din anul 2008-2009, această ediţie fiind una îmbunătăţită.

Dacă prima ediţie a manualului Istoria Timişoarei, a fost gândită pentru fiecare elev, ediţia din 2011 este gândită pentru fiecare clasă în parte. Astfel că fiecare clasă va primi un manual, iar diriginţii le vor da elevilor prin rotaţie. Pe piaţa au fost scoase 500 de exemplare, peste 400 vor ajunge în şcoli, iar restul se pot găsi şi în librăriile din oraş.

„Am vrut ca textul să fie destul de simplu şi de clar ca să fie priceput de toată lumea, de la copii până la bunici”, a spus istoricul Ioan Haţegan, unul dintre autorii cărţii. „Manualul de istorie a Timişoarei întăreşte atractivitatea pentru spiritul şi valorile Timişoarei, contribuie la dezvoltarea acelui sentiment de dragoste faţă de locurile natale şi de oraşul în care locuim cu toţii. La orice clasă se poate învăţa istoria Timişoarei după acest manual. Noi recomandăm de la clasa VII-a în sus. Nu face parte din programa şcolară. Face parte din ceea ce se numeşte Curiculum şi la capitoul om şi societate există oră de lecţii de disciplină opţională care poate fi, Istoria Timişoarei”, a precizat directorul Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, Cornel Petroman, celălalt autor al cărţii.

Despre conţinutul manualului, Ioan Haţegan a mai adăugat: „elevii învaţă despre câteva momente de glorie ale oraşului, ale locuitorilor, câteva momente de năpastă, cum ar fi ciuma, cum ar fi războaile, cum ar fi asediile cumplite şi mai învaţă că au fost şi lucruri frumoase în oraş. Povestea Timişoarei, a cetăţii şi a cartierelor, povestea oraşului modern, poveste alimentării cu apă, a salvării, despre primul ziar din Timişoara, despre parcuri”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor