Cei care au pornit joi seara în călătorie cu trenul Inter Regio 1696, garnitura care circulă peste noapte între Timişoara şi Bucureşti, vor ajunge la gara de destinaţie cu întârziere. Problemele au apărut pentru că hoţii au furat cablurile instalaţiei de semnalizare a companiei de infrastructură feroviară. Astfel, instalaţia de semnalizare nu a mai funcţionat.
În aceste condiţii două trenuri de călători, care veneau de la Craiova şi Timişoara au înregistrat întârzieri de 75, respectiv 50 de minute, vineri dimineaţa, după ce instalaţia de dirijare a traficului din zona Chiajna-Grădinari a devenit nefuncţională. Situaţia a apărut după ce hoţii au furat cablurile de semnalizare, a anunţat CFR SA. Până la rezolvarea problemei, ciculaţia feroviară în zonă se desfăşoară pe un singur fir, prin comandă telefonică. Trenul Inter Regio de la Timişoara avea deja întârzieri de 50 de minute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!