Inainte de 1 Mai, politistii lupta impotriva criminalitatii cu flyere si sfaturi

De R.J.
Reactualizat la:
1Comentariu
Inainte de 1 Mai, politistii lupta impotriva criminalitatii cu flyere si sfaturi
Oamenii legii din Timișoara pun accent și pe prevenirea infracționalității. Astfel, înainte de 1 Mai, au iești pe străzi pentru a-i învăța pe oameni cum să se ferească de infractori și cum să aibă o atitudine preventivă.

Polițiștii din Timișoara organizează acțiunea în perioada 29-30 aprilie, înainte de minivacanța de 1 Mai. „În zilele de 29 şi 30 aprilie, premergător minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul secţiilor urbane din Timişoara, vor desfăşura activităţi în scopul informării cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a propriei persoane, a patrimoniului public şi privat. Poliţiştii vor acţiona în zonele cu aflux mare de persoane, pieţe, centre comerciale, gări, aerogări, etc. Pe timpul derulării acţiunilor în teren, pe lângă cetăţenii întâlniţi în zonele de acţiune, vor fi realizate discuţii şi cu administratorii asociaţiilor de proprietari/locatari, lucrători ai diferitelor societăţi de pază, factori poştali, pentru adoptarea unei atitudini antiinfracţionale şi antivictimale corecte, identificarea unor măsuri legale pentru reducerea numărului infracţiunilor de tâlhărie şi a altor fapte săvârşite cu violenţă, precum şi a furturilor. Totodată, poliţiştii vor distribui materiale informativ-preventive, în scopul însuşirii măsurilor ce trebuiesc adoptate pentru a nu deveni victime ale infractorilor”, spun cei de la IPJ Timiș.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor