Fostul premier Sorin Grindeanu sare in apararea presei timisorene. Un deputat PSD de Timis propune evaluarea psihiatrica a celor cu functii

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
65Comentarii
Fostul premier Sorin Grindeanu sare in apararea presei timisorene. Un deputat PSD de Timis propune evaluarea psihiatrica a celor cu functii
© Foto: arhivă
Fostul premier Sorin Grindeanu susține că gestul lui Nicolae Robu de a jigni întreaga presă timișoreană este „incalificabil” și nu poate fi trecut cu vederea, iar primarul Timișoarei ar trebui să își ceară scuze față de jurnaliștii din toată țara și față de întreaga comunitate. Totodată, deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, dorește să inițieze o serie de modificări legislative prin care aleșii în funcții publice să poată fi evaluați psihiatric de câte ori este nevoie.

Vă reamintim că, într-o serie de ieșiri de o virulență fără precedent, Nicolae Robu i-a comparat cu prostituate și tonomate pe ziariștii care au demonstrat că autoritățile locale au fost depășite de cele câteva zile de iarnă, nereușind să facă față nici deszăpezirii din Timișoara, dar nici să furnizeze căldură la parametrii normali celor 61.000 de familii abonate la Colterm.

Mai mult, el a refuzat să răspundă la unele întrebări în timpul conferinței de presă de vineri, susținând că el este nici mai mult, nici mai puțin decât „cel mai tare organism de presă din Timișoara” cu cei 35.000 de fani de pe Facebook. Supuși unui atac fără precedent în istoria post-decembristă a României, jurnaliștii de la cele mai importante redacții din Timișoara, printre care și tion.ro, au decis să părăsească conferința de presă la care fuseseră invitați de Biroul de presă al PNL Timiș și nicidecum „acceptați” de Nicolae Robu, așa cum avea acesta să susțină ulterior.

Afirmațiile lui Nicolae Robu au ajuns imediat în presa națională, care a criticat ieșirea sa. Sâmbătă și fostul premier Sorin Grindeanu a sărit în apărarea presei timișorene.

„Într-o țară în care valorile sunt uneori mai puțin respectate decât ne-am dori, e important să ne exprimăm fiecare atunci când simțim că ne sunt atacate principiile. Ca timișorean și ca român, mă simt agresat de felul în care primarul Nicolae Robu înțelege să se comporte. Ieşirea incalificabilă de ieri la adresa presei timişorene nu poate fi trecută cu vederea şi trebuie sancţionată. Aştept ca Nicolae Robu să îşi ceară scuze public faţă de jurnaliştii din toată țara şi faţă de întreaga comunitate”, a scris fostul premier Sorin Grindeanu pe Facebook.

Totodată, și deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis critică gestul lui Robu.

„Timișoara are un primar circar. Acest personaj cu comportament de țață isterică nu are nimic cu spiritual acestui minunat oraș. Din păcate, pe fondul unor greșeli în lanț făcute de liderii politici locali, Robu a ajuns primar. Ce e de făcut acum? De schimbat, e greu, legea face aproape imposibilă demiterea unui primar.

Mi-a trecut prin minte ideea că cei de la PNL ar putea identifica soluții pentru a-l opri, dar mi-a trecut repede; nu găsesc pe nimeni capabil să facă asta. Au alte probleme interne, mai ales în Timiș. Totuși, acest om, în comportamentul lui nebunesc, se îndepărtează zilnic de realitate. A fost sau este în conflict cu toată lumea, cu primarii PNL – conflictul e public -, fostul primar Ciuhandu, fostul premier Grindeanu, președintele CJT Dobra, consilierii locali, cei de la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, directorul RATT, șefii Poliției, cei de la Direcția de Culte, cei de la Direcția de Mediu, PRESA!!! Toată presa.

Și exemplele pot continua. În afară de câțiva “prieteni” cu bani este în conflict cu toată lumea … Oare toată comunitatea e razna, iar el e singurul sănătos? Răspunsul e clar! Și totuși ce facem? Îl lăsăm să dea foc cetății? Probabil că dacă ar avea pârghiile necesare ar comanda incendierea unor redacții, la cum se comportă”, a scris Simonis pe Facebook.

El susține că va promova o serie de modificări legislative care să permită evaluarea psihiatrică periodică a celor cu funcții.

„Din fericire trăim într-un stat democratic, european, iar apucăturile naziste pot fi stopate de la punerea în practică. Îl lăsăm, însă, să îndatoreze Timișoara pe următorii 30 de ani? Eu nu vreau asta; prin urmare îmi propun să inițiez o serie modificări legislative prin care să se poată revoca din funcție, indiferent de aceasta, un om care în urma unei evaluări psihiatrice de specialitate se dovedește că nu mai are discernământ pentru a ocupa respectiva funcție! Altfel, cine știe unde ajungem…”, a mai scris Simonis.

UPDATE: Deputatul USR Cătălin Drulă: Domnule primar Robu, dacă vă lasă nervii poate aveți nevoie de un concediu. Definitiv.

Și parlamentarii USR critică dur ieșirea lui Nicolae Robu.

„Timișoara înseamnă pentru toată țara civilizație, toleranță, demnitate. Am ajuns să ne știe țara pentru un primar care agresează verbal presa. E inadmisibil! Domnule primar Robu, dacă vă lasă nervii poate aveți nevoie de un concediu. Definitiv”, a scris deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă pe Facebook.

De asemenea, și senatorul USR, Nicu Fălcoi, susține că Robu suferă de mania monologului și nu merită decât disprețul tuturor.

„Aceste întrebări care îl deranjează, mania monologului și egolatrul care conduce Timișoara «Primul ctitor al urbei» și «cel mai tare organism de presă din Timișoara», omul incapabil să-și recunoască vreo vină, dar care își asumă, în schimb, merite pentru absolut orice, ajuns edil al Timișoarei fără să fi înțeles, însă, nimic din spiritul acestui oraș s-a descalificat astăzi strigător la cer într-o conferință de presă în care i-a jignit incalificabil pe unii jurnaliști timișoreni pentru «culpa» de a-i fi adresat niște întrebări despre situația Colterm și planurile legate de stadion.

Pentru felul în care ați reacționat, pentru jignirile aduse gazetarilor, cât și pentru modul în care înțelegeți să (dez)informați, operând selectiv, doar cu lucrurile care vă avantajează și omițându-le deliberat pe toate cele care vă sunt în dezavantaj, nu meritați decât disprețul nostru, al tuturor, domnule Nicolae Robu!”, a scris și senatorul Nicu Fălcoi pe Facebook.

Articole pe aceeași temă

Robu: Eu sunt cel mai tare organism de presa din Timisoara. Jurnalistii au parasit conferinta primarului

Presedintele CJ Timis: Condamn ferm atitudinea primarului Timisoarei fata de media locala



65Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor