Fiica arhitectei Casei Poporului acuza medicii din Timisoara de malpraxis

De Valentin Rusu
1Comentariu
Fiica arhitectei Casei Poporului acuza medicii din Timisoara de malpraxis
Conform unui medic legist din Bucureşti, citat de un ziar din capitală, arhitecta Casei Poporului, care a fost spitalizată la Timişoara, după un accident rutier, ar fi murit din cauza unui microb contactat la unitatea sanitară din urbea de pe Bega. Acum, fiica arhitectei, conform unui post TV din capitală, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care acuză medicii din Timișoara și București de malpraxis.

Arhitecta a fost spitalizată la Timişoara timp de 37 de zile, după care a fost transferată la Bucureşti, unde a murit.

“Este vorba de un malpraxis de care se fac vinovate ambele spitale. La momentul în care s-a făcut transferul din Timişoara, bacteria era încă prezentă, însă părea a fi ţinută sub control. Apoi a luat încă o bacterie din Spitalul Floreasca şi cele două bacterii au dus la o septicemie de care a şi decedat. Noi vrem să se facă dreptate”, a spus Cristina Petrescu, fiica arhitectei Casei Poporului, pentru postul TV.

Pacienta a ajuns la spital într-o stare extrem de gravă, cu multiple leziuni. După ce a fost tratată, a fost transferată, la cererea familiei, la București. Chiar şi managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, Iulius Jugănaru, a declarat că pacienta Anca Petrescu a plecat pe picioarele ei din spital.

“Viața ei a fost salvată la Timișoara. Medicii de aici au făcut eforturi foarte mari”, a declarat Jugănaru, imediat după ce medicul legist a declarat că pacienta ar fi murit din cauza unei infecţii pe care a căpătat-o în Spitalul Judeţean din Timişoara.

Anca Petrescu a fost implicată într-un accident rutier pe drumul Timișoara-Lugoj. A fost internată la Spitalul Judeţean Timișoara, apoi transferată la Spitalul Floreasca. La sfârșitul lunii octombrie a murit.

„Eu consider că este o atitudine normală. Vor să afle care este adevărul. Aşteptăm ancheta. Nu suntem vinovaţi, medicii şi-au făcut treaba. Regretăm că s-a pierdut o viaţă, dar eu consider că viaţa i-a fost salvată la Timişoara”, a spus Iulius Jugănaru, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara. Acesta a declarat că nu vrea să învinovăţească pe nimeni şi nu aruncă vina în curtea nimănui, cum au făcut cei de la spitalul din Bucureşti.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor