Exercitiu de noapte, in premiera in domeniul inundatiilor

De Marcel Hoster
3Comentarii
Exercitiu de noapte, in premiera in domeniul inundatiilor
Reprezentații Direcției Apelor Banat sunt pregătiți să facă față apariției unor situații neplăcute chiar pe timp de noapte. 180 de angajați de la Ape au reușit supraînălțarea a aproape 4 kilometri de diguri în cadrul unui exercițiu desfășurat pe timp de noapte.

Specialiștii în domeniul apărării împotriva inundațiilor au realizat în noaptea de miercuri spre joi un exercițiu de alarmare pentru a se vedea modul de reacție la apariția unor situații neplăcute. La acțiunea care a avut loc pe Crișul Negru au luat parte reprezentanți de la Administrația Bazinală de Apă Banat și de la Administrațiile Bazinale Mureș, Crișuri și Someș Tisa. Ei au organizat primul exercițiu de simulare interbazinal pentru verificarea modului de funcționare a fluxului informațional – decizional și de intervenție operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații.

Desfășurarea de forțe s-a realizat pe malul drept al râului Crișul Negru pe sectorul podul CFR – podul rutier DN79, în comunele Avram Iancu și Zerind. Ipoteza avută în vedere pentru acest exercițiu a fost depășirea pragurilor critice de precipitații sub formă de ploaie, căzute pe un sol umed, saturat de precipitațiile căzute anterior, însoțite de intensificări ale vântului, context în care se prognozează atingerea și depășirea cotelor de pericol, aferente codului rosu, pe râul Crișul Negru. Timp de 7 ore, 180 de angajați Apele Române au supraînălțat aproape 4 km de diguri pentru a proteja astfel localităile din vecinătate.

Ceea ce a adus nou acest exercițiu a fost faptul că s-au testat sistemele de iluminat aflate în dotarea echipelor de intervenție. S-au utilizat cele mai moderne soluții de apărare precum; hidrobaraj, aerobaraj, baraj din aluminiu și baraj tip aqua stop. De asemeni au fost utilizate echipamente moderne si performante de umplut și transportat sacii cu nisip, iar noutatea exercițiului a fost sistemele de iluminat atât cele portabile, cât și cele de tip turn. S-a intervenit cu 6 autoutilitare, 4 buldoexcavatoare, o mașină de umplut saci, un trailer, 4 grupuri electrogene pentru iluminat cu anexe, 25 de reflectoare, doua turnuri pentru iluminat cu înălțimea de 9 metri, respectiv 12 metri.

„Acest exercțiu a fost unul de mare anvergură care a antrenat forțe masive și mijloace de intervenție operativă semnificative verificând totodată modul de colaborare la inundații între echipele de intervenție din cadrul Apelor Române, cât și randamentul personalului în situații de stres”, a declarat Titu Bojin, directorul ABA Banat. Exercițiul s-a finalizat joi dimineața, la ora 2.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor