Educatie rutiera si cursa automobilistica in scop caritabil

De M. Hoster
Reactualizat la:
Educatie rutiera si cursa automobilistica in scop caritabil
© Foto: arhiva
Mai multe cluburi organizatoare de competiţii sportive în Timiş îşi dau mâna pentru organizarea unui raliu de orientare a cărui scop principal va fi unul caritabil, dar şi de educaţie rutieră. Evenimentul are loc în acest sfârşit de săptămână.


Cele mai importante trei cluburi organizatoare de competiții automobilistice din Timiș, Auto Club Rally Timiș, A.S.C.S. Daniela Zaharie și ACR Timiș, și-au unit forțele pentru organizarea unui raliu de orientare. Acesta va avea scop de binefacere și de educație rutieră intreractiva pentru micii participanți la trafic. Toate fondurile obținute la acest eveniment vor fi donate Spitalului de copii „Louis Turcanu” din Timișoara.

Cupa EMA-ACR TIMIȘ 2015 va avea loc în acest weekend, sâmbătă 21 martie, începând cu ora 14, când va avea loc o ședință tehnică urmată de startul raliului de orientare. Organizatorii au pregătit teme de concurs pentru toate vârstele, vor putea participa și copii. Conform legislației rutiere în vigoare, cei cu vârste între 12 şi 19 ani vor sta în dreapta pilotului pe post de copilot (navigator) și vor concura la clasa „familly”, cei cu vârste sub 12 ani vor concura la clasă „puffo”, de pe bancheta din spate a autoturismului, și vor avea o temă de concurs specială, de educație rutieră interactivă pe traseul parcurs de cei din față (pilot, copilot), iar cei cunoscători în ale raliurilor vor concura la clasa „supersport”.

Această competiție este parte din mai multe programe, programul umanitar EMA (în memoria unei fetițe care a decedat la o vârstă foarte fragedă), dar şi în alte două programe lansate la nivel național de ACR TIMIȘ pentru promovarea și dezvoltarea Raliurilor de Orientare și a educației rutiere interactive prin sport pentru tineri.

Şedinţa tehnică şi plecarea sunt prevăzute la Timişoara, la Şcoala de Şoferi Isac, iar sosirea la Urseni. În raliurile de orientare concurenţilor li se dau doar nişte puncte de control pe care trebuie să le bifeze, nu există un traseu liniar prestabilit. Concurenţii circulă în trafic la fel ca oricare alţi şoferi, cu viteza legală, conform regulilor normale, împreună cu alţi şoferi pe drumurile publice. Sosirea este programată la pensiunea de la Urseni unde va avea loc premierea. Evenimentul sportiv de binefacere va cuprinde și o strângere de fonduri, cât și multe surprize oferite de organizatori tuturor participanților, în special celor mici.

Înscrieri se pot face între orele 13 şi 16, la Auto Club Rally Timiș, tel.0723.512.927.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !