Dermatologii timisoreni avertizeaza: atentie la arsurile solare!

De Delia S. Barbu
Tot mai multe cazuri de arsuri solare la Timisoara
Tot mai multe cazuri de arsuri solare la Timisoara
Indiferent de vârstă sau sex, fie că vorbim despre femei sau bărbaţi, adulți sau copii, mulți au devenit în ultimele zile de caniculă pacienţi ai medicilor dermatologi din Timișoara. Iar cel mai frecvent diagnostic pus a fost cel de arsuri solare.

Pentru că au stat prea mult la soare, mai ales la orele prânzului, multe persoane au ajuns în cabinetele medicilor dermatologi cu diagnosticul de arsuri solare.

„De când s-a încălzit vremea, avem tot timpul astfel de cazuri. Vin cu pielea înroşită, uneori cu beşici foarte adânci, sau chiar cu răni pe piele, din cauza expunerii prelungite la soare, mai ales la orele amiezii. Arsurile solare pot fi destul de grave şi ele sunt implicate în producerea cancerului de piele. Mai ales la copiii şi adolescenţii care fac frecvent arsuri solare, în perioada de adult apar cazurile de cancer de piele. Este foarte importantă folosirea unor creme cu factor mare de protecţie, peste 50, dar mai ales, evitarea expunerii la soare”, spune dr. Teodora Petrescu, medic dermatolog.

Pacienţii sunt de toate vârstele, de la copii până la vârstnici spun medicii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !