Cosmin Leucuta lanseaza cartea „Hoodoo”, la Timisoara

De A. M. A.
Cosmin Leucuta lanseaza cartea „Hoodoo”, la Timisoara
© foto: Facebook
În prezența Mirelei Florea și a lui Robert Șerban, Cosmin Leucuța își lansează cartea „Hoodoo”, la librăria La două Bufnițe.

Luni, 2 aprilie, de la ora 18.30, Cosmin Leucuța invită publicul la lansarea unei cărți despre „o grămadă de chestii”.

„Lumea mă întreabă uneori despre ce e vorba în «Hoodoo». Le spun oamenilor că e vorba despre o grămadă de chestii. Dincolo de călătorii, muzică veche, sex, cuvinte potrivite şi alegeri proaste, dincolo de sânge şi lacrimi şi răzbunare, e vorba despre câte puţin din fiecare lucru pe care îl ştiu. A, şi despre sfîrşitul lumii” declară autorul.

Povestea din „Hoodoo” este una pe cât se poate de interesantă, iar în invitația către public, cartea este descrisă astfel:

„Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămână fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercând să pună cât mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe urmele lor porneşte şi Anton, fratele geamăn al fetei, hotărât să-şi recupereze cu orice preţ sora pe care o crede răpită. În paralel, Isabela se luptă cu dragostea ei împărţită în două, cu sentimentele de vinovăţie şi cu alegerea pe care trebuie să o facă în curând. Dumnezeu îşi face apariţia în carne şi oase. Are buzunarele pline cu secrete, iar agenda lui este cel puţin sinistră. Toţi sânt legaţi prin nenumărate fire invizibile şi, fără să ştie, se îndreaptă cu viteză în aceeaşi direcţie, spre o întâlnire – şi un personaj – care le va schimba vieţile pentru totdeauna”.

Cosmin Leucuţa s-a născut pe 3 octombrie 1986, la Arad. În 2009 a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Este scriitor cu normă întreagă, iar în timpul liber lucrează la o multinaţională. A început să scrie poveşti la 14 ani şi până în prezent a publicat povestiri, nuvele şi fragmente din romane în reviste precum EgoPhobia, LiterNautica şi Hypocrisia. La vârsta de 23 de ani a scris romanul Laptele negru al mamei, care este câştigătorul Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013. Un alt roman al său, „Statele Unite ale lui Dumnezeu”, a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a VI-a (2013), organizat de Editura Humanitas. În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” şi din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al siteului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii şi editoriale pe teme variate. În octombrie 2017, Editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată „Numele altora”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !