Cod portocaliu în Timiș, ziua a doua: 40.000 de familii nu au curent, drumuri greu practicabile, trenuri blocate

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
60Comentarii
Cod portocaliu în Timiș, ziua a doua: 40.000 de familii nu au curent, drumuri greu practicabile, trenuri blocate
© Tion: Cod portocaliu în Timiș, ziua a doua
În Timiș este a doua zi de Cod Portocaliu. La ora 8, în județ erau 60 de localități fără curent, iar drumurile sunt greu practicabile. Sunt trenuri blocate, oprite în stații – au căzut copaci peste firele de contact sau pe calea ferată.

La ora 8, în Timiș, 60 de localități erau parțial sau total nealimentate cu energie electrică. Peste 40.000 de familii au rămas în beznă peste noapte și s-au trezit fără căldură din cauza lipsei curentului electric. În prezent, pentru restabilirea energiei electrice în localitățile afectate lucrează 24 de echipe, conform datelor centralizate la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției și Grupa Operativă ISU Timiș.

În această noapte pe drumurile naționale și județene și pe sectorul de autostradă, s-a acționat pe autostradă cu 60 de utilaje, pe drumurile naționale cu 42 de utilaje, iar în municipiul Timișoara, conform ISU Banat, cu opt autobasculante cu lamă și sărăriță și două buldoexcavatoare.

„La această oră, drumurile naționale și județene sunt greu practicabile. Recomandăm cetățenilor să utilizeze autoturismul doar dacă este strict necesar. Celor care pleacă la drum în această perioadă, le recomandăm să aibă autoturismele echipate corespunzător, să se intereseze asupra stării drumurilor înainte de pornire și să respecte semnalele ori restricțiile autorităților”, transmit cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat.

În ultimele 24 de ore, cei de la ISU Timiș au intervenit în peste 140 de situații de urgență, au fost patru incendii, au intervenit la 94 degajări de copaci și crengi care au căzut pe autoturisme și partea carosabilă. Au fost avariate 39 de autoturisme, iar cinci stâlpi au căzut la pământ.

Sunt trenuri blocate, cu întârzieri, cele mai mari probleme în circulație fiind înregistrate pe raza regionalelor Craiova și Timișoara. La această oră, echipele de intervenție acționează în teren pe 4 secții de cale ferată de pe raza regionalelor Craiova și Timișoara pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică: Valea Sadului – Lainici, Lunca Budieni – Bărbătești, Valea Cernei – Turnu Severin și Vărădia -Săvârșin, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuți pe calea ferată.

Conform CFR, trenurile afectate sunt: IR 1822/1821 Arad – București Nord (retur), IR 1654 Vatra Dornei – București Nord și IR 1696/1695 Timișoara Nord – București Nord (retur). Traficul feroviar pe aceste tronsoane a fost oprit pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în alte stații de pe traseu.

UPDATE. La Timișoara au ieșit și pușcăriașii la deszăpezit

Primăria Timișoara a mobilizat toate societățile subordonate la deszăpezirea orașului.

Potrivit city managerului Robert Kristof, s-a intervenit continuu cu 19 buldoexcavatoare, șapte miniîncărcătoare, patru autosepciale, 18 autobasculante, opt răspânditoare de material antiderapant, nouă utilaje cu lama și două tramvaie cu lamă.

„În total, sunt aproximativ 250 de oameni pe teren, de la toate societățile subordonate. Au fost răspândite 210 tone de material antiderapant și au ieșit pe teren toate societățile care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi”, ne-a declarat Robert Kristof.

Potrivit administratorului public al orașului, și pușcăriașii au fost scoși la deszăpezire duminică dimineața. 30 de persoane private de libertate au luat lopețile în mâini și au ieșit la treabă.

(Roxana Deaconescu)

UPDATE 2. S-ar putea închide școlile în Timiș!

Urgia albă care s-a abătut peste județul Timiș ar putea duce și la închiderea școlilor. Decizia se va lua la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care va avea loc duminică, la ora 13.

Sunt situații dificile în Timiș, în unele școli, din punctul de vedere al accesului sau al căldurii, care este „lipsă” la apel. Sunt 60 de localități fără curent, iar încălzirea în majoritatea școlilor este pe gaz. În unele unități de învățământ din Timiș nu se poate intra din cauza zăpezii.

Inspectorul școlar general de Timiș, Aura Danielescu, centralizează situația școlilor din Timiș la această oră, iar la ora 13 se va lua o decizie cu privire la programul unităților de învățământ în următoarele zile.

„Am cerut Inspectoratului Școlar Județean Timiș o analiză pe fiecare unitate de învățământ în parte, urmând ca la ora 13.00, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să decidem dacă este necesară suspendarea cursurilor”, a spus prefectul de Timiș, Eva Andreaș.

(Adrian Panduru)

UPDATE 3. Enel anunță 66 de localități afectate în Timiș

Stare de criză la E-Distribuție Banat. La ora 10 erau fără curent un număr de 66 de localități din județul Timiș, printre care Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Lugoj, Chevereșu Mare, Bethausen, Dumbrava, Făget, Găvojdia, Mașloc, Orțișoara și Recaș.

Reprezentanții Enel spun că în tot Banatul sunt nefuncționale șase linii electrice de înaltă tensiune: Lugoj-Făget, Iaz-Nădrag, Cânic-Câlnicel, Bocșa-Gătaia, Reșița-ICMR, Timișoara-Buziaș, dar și stațiile de transformare Lugoj, Buziaș, Făget, Nădrag, IURT Lugoj și Satchinez.

În Caraș-Severin sunt afectate 50 de localități, în Arad 47, iar în Hunedoara 28.

Enel a trimis 75 de echipe pe teren, însă intervențiile lor sunt dificile din cauza condițiilor meteo severe.

(Roxana Deaconescu)

UPDATE 4. Robu despre Timișoara sub nămeți: „Acum avem altă treabă”

Ședință festivă, pe cod portocaliu de zăpadă, la Primăria Timișoara, duminică dimineața. Ca în fiecare an, revoluționarii și autoritățile locale s-au întâlnit în sala Consiliului Local Timișoara pentru a marca startul Revoluției din 1989. Înainte de începerea ședinței festive, reporterul Tion.ro a încercat să afle de la primarul Nicolae Robu care este situația actualizată în Timișoara, însă edilul-șef a refuzat să facă orice declarație: „Acum avem altă treabă”, a răspuns Robu.

Ședința festivă a început cu aproximativ un sfert de oră întârziere, deși primarul a reușit să întârzie doar 5 minute.

48396414_275623169976453_3188173680022650880_n

(Bogdan Marta)

UPDATE 5. Școlile din Timiș vor fi închise luni și marți, după codul portocaliu de ninsori

Mai multe detalii puteți citi AICI.

(Adrian Panduru)

UPDATE 6. Circulație feroviară spre București închisă, drumuri blocate și 65 de localități fără curent

Traficul feroviar între Deva şi Bucureşti a fost oprit după ce, pe sectorul dintre Simeria şi Filiaşi, traficul a fost oprit în zona staţiei Livezeni. Acolo s-a rupt firul de contact de la reţeaua de alimentare cu curent electric a locomotivelor, ceea ce a dus la oprirea trenului Interregio care circula pe ruta Deva – Bucureşti şi la blocarea traficului feroviar. Mai multe trenuri regio au în continuare întârzieri de zeci de minute.

Nici pe drumuri nu este mai bine. În cursul dimineţii, circulaţia rutieră pe DN6 între Orşova şi Caransebeş a fost întreruptă la km 400, la ieşirea din localitatea Cornea către Orşova, după ce un tir a derapat şi a rămas de-a curmezişul pe partea carosabilă. Totodată, din cauza căderilor abundente de zăpadă, drumul a fost blocat şi între Armeniş şi Sadova Veche. Traficul rutier a fost reluat în cele două puncte la orele prânzului, au mai informat drumarii.

În acest moment nu mai sunt drumuri închise din cauza vremii nefavorabile, dar se circulă în condiţii de iarnă. De asemenea, pe A1 se circulă pe toată porţiunea, carosabilul fiind umed. Pe majoritatea drumurilor naţionale din zonă există un strat de zăpadă de 1 – 2 centimetri amestecată cu material antiderapant, la fel şi pe centura de ocolire a Timişoarei. În intervalul orar 5:30 – 12:30, pe raza DRDP Timişoara s-a acţionat şi patrulat cu 257 autoutilaje şi s-au răspândit 2021 tone material antiderapant și 1,1 tone de clorură de calciu.

Enel anunță că mai sunt probleme pe opt linii electrice de înaltă tensiune în Banat. În Timiș, la ora 12, erau nealimentate 61 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 65 de localități, printre care și Timișoara, Lugoj, Ghiroda, Făget, Mașloc, Recaș.

(Marcel Hoster și Roxana Deaconescu)

UPDATE 7. Trenurile pe ruta Timișoara – București și retur au întârzieri de peste 10 ore

CFR Călători a anunțat că din cauza problemelor apărute pe calea ferată garniturile care circulă pe ruta Timișoara Nord – București Nord au avut întârzieri de peste 500 de minute. Trenul 1692, care ar fi trebuit să plece la ora 5.22 are întârzieri de 155 de minute, în timp ce trenul 1696 are o întârziere de 515 minute. Garnitura care a plecat sâmbătă seara a fost blocată în zona Băilor Herculane, un copac căzând peste locomotiva care a fost avariată, dar fără a produce victime. De asemenea, trenul 1695, care trebuia să plece de la București la 21.20 spre Timișoara avea întârziere de 530 de minute. Cele mai mari întârzieri sunt cele anunțate pentru trenul care face legătura între Arad și București, care avea întârzieri de 650 de minute.

Există doar două trenuri anulate, cele care circulă pe ruta Oravița – Anina, unul avea programată plecarea la 13,30, iar cel de-al doilea la 11.15. Acestea au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, pe traseu fiind programate acțiuni de deszăpezire.

Peste 200 de feroviari și 10 drezine pantograf acționează și la această oră la intrările în stații, în stații și pe secțiile de cale ferată unde circulația este încă întreruptă din cauza copacilor care au rupt firele de contact și s-au prăbușit pe calea ferată.

Drezinele pantograf acționează în acest moment pe liniile de cale ferată dintre Vărădia – Săvârșin, Bărbătești – Musculești, Copăcioasa – Lunca Budieni, Valea Sadului – Livezeni și Caransebeș – Lugoj pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact și repunerea sub tensiune. Pe durata operațiunilor de verificare și intervenție, traficul feroviar pe distanțele respective a fost oprit pentru a permite accesul și intervenția drezinelor și a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în stații de pe traseu.

„În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secțiile de cale ferată de pe raza județelor aflate sub incidența celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni operativ cu personal și utilaje, astfel încât să menținem operațional traficul pe toate magistralele”, au anunțat reprezentanții CFR SA, operatorul infrastructurii feroviare.

(Marcel Hoster)

UPDATE 8. Raed Arafat a trimis, prin IGSU, patru generatoare de curent în Timiș. Fiecare poate alimenta o localitate

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a trimis spre județul Timiș, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) patru generatoare de curent de mare capacitate. Acestea vor putea alimenta o localitate întreagă, fiecare. Cele patru generatoare vor fi folosite în zonele unde Enel nu reușește să restabilească alimentarea cu energie electrică până mâine dimineață.

„Reprezentanții IGSU au trimis patru generatoare de putere mare pe care să le montăm în localitățile în care Enel nu va putea restabili conexiunea la rețea până mâine dimineață. Am solicitat Enel să ne transmită unde sunt punctele unde nu vor putea restabili realimentarea cu energie electrică și să se coordoneze cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru montarea acestor generatoare”, a spus prefectul de Timiș, Eva Andreaș.

Generatoarele de mare capacitate se conectează la rețea și asigură alimentarea cu energie a întregii localități. Acestea funcționează pe motorină.

(Adrian Panduru)

UPDATE 9. Numărul familiilor fără curent în județul Timiș a ajuns la 60.000. Două treimi din localități sunt fără curent

Un număr de 63 de localități din județul Timiș continuă să fie fără curent, duminică după-amiaza, numărul familiilor afectate fiind de peste 60.000, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Potrivit surselor citate, pompierii au intervenit, în șase ore, la peste 120 de situații de urgență, în întreg județul Timiș. Cu toate acestea, situația pare să se amelioreze, mai susțin cei de la ISU Timiș.

„Pompierii militari continuă intervențiile pe teritoriul întregului județ, în interval orar 08.00- 13.30, intervenind la peste 120 situații de urgență. La nivelul județului Timiș, la ora 14:00, 63 de localități erau parțial/total nealimentate cu energie electrică, peste 60.000 de clienți. Numărul consumatorilor afectați este în scădere față de ora 13:00. Pentru restabilirea energiei electrice în localitățile afectate lucrează 24 de echipe”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

(Bogdan Marta)

UPDATE 10. Trenul de la Iași la Timișoara a fost oprit în Hunedoara

Trenul plecat de la Iași spre Timișoara în cursul serii de sâmbătă a rămas blocat pe traseu într-o haltă din Hunedoara la primele ore ale dimineții de duminică. Traseul feroviar a fost blocat din cauza căderilor de copaci pe calea ferată, în județul Arad. În aceste condiții, trenul a fost oprit în halta Zam din Hunedoara. Ulterior, a fost adusă o locomotivă diesel care să tracteze mai departe trenul, care s-ar fi stricat după zece minute. Tot pentru a rezolva situația a fost adusă o altă locomotivă electrică, dar aceasta nu a putut fi folosită pentru că s-a rupt și linia de contact cu alimentare cu energie electrică.

Conform Digi24, care a citat un călător, aceștia au coborât și s-au aprovizionat cu diferite produse alimentare și apă de la un magazin din apropiere, iar unii ar fi ieșit la autostop pe o șosea din vecinătate, pentru a-și continua drumul spre destinație. Mai mulți bătrâni au fost preluați de reprezentanții ISU Hunedoara pentru că ar fi avut probleme de sănătate.

„Trenul Inter Regio 100765, care circulă pe ruta Iași -Timișoara, staționează în gara Zam, deoarece linia ferată este blocată de arbori căzuți pe șine în județul Arad. Trenul este încălzit, iar autoritățile monitorizează pasagerii și sunt pregătite să acorde ajutor, la nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Trenul ar fi trebuit să plece de la Iași la ora 15.20 și să ajungă la Timișoara duminică la ora 9.29, dar întârzierile au depășit 11 ore.

(Marcel Hoster)

UPDATE 11. Zăpada a închis temporar drumul dintre Băile Herculane și Târgu Jiu

Circulația rutieră în zona Băilor Herculane a fost din nou oprită din cauza zăpezii. Astfel, pe DN 67D, în jurul orei 16.00, între kilometrii 76 și 103, din cauza precipitațiilor abundente sub formă de zăpadă, mai mulți arbori au căzut pe partea carosabilă. Circulația se desfășoară îngreunat pe jumătate din cale. În acea zonă s-au deplasat angajații de la drumurile naționale, care lucrează la rezolvarea problemelor. Se estimează terminarea lucrărilor de curățare a drumului începând cu ora 21.00.

(Marcel Hoster)

UPDATE 12. Președintele CJ Timiș: „Trag un semnal de alarmă către Enel să se trezească și să dea dovadă că își respectă abonații”

După ce zeci de mii de cetățeni din Timiș au rămas fără energie electrică și zeci de localități sunt în beznă, președintele Consiliului Județean Timiș a transmis un mesaj dur către Enel. „Compania Enel acționează împotriva cetățenilor din județul Timiș”, a transmit Dobra pe Facebook.

„Lipsa de organizare și precara capacitate de mobilizare în situații de urgență a multinaționalei Enel sunt două dintre problemele care s-au simțit din plin zilele astea deși de nenumărate ori au garantat că pe viitor va fi altfel. Suntem în situația în care avem zeci de mii de cetățeni, școli și spitale fără curent electric, iar compania nu dă semne că înțelege responsabilitatea pe care o are față de societate. După ce ieri a refuzat ajutorul instituțiilor statului, Jandarmerie, Ministerul Energiei, ISU, nici măcar astăzi când este evident pentru toată lumea că sunt depășiți de situație și de realitate cei de la Enel nu conștientizează situația dramatică pe care o provoacă în Timiș prin lipsa de seriozitate și implicare față de cetățeni. Între timp școlile sunt închise pentru că nu au curent, două spitale funcționează pe generator, iar mii de oameni nu au căldură în casă. Trag un semnal de alarmă către Enel să se trezească și să dea dovadă că își respectă abonații”, transmite Dobra.

 

(Adrian Panduru)

UPDATE 13. Trei generatoare de mare capacitate trimise de Raed Arafat au ajuns la Făget, alte două vor fi instalate la Lugoj

Trei generatoare de mare capacitate, trimise de secretarul de stat MAI Raed Arafat, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns la Făget. Alte două generatoare vor fi instalate la Lugoj.

Conform președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, containerele logistice tip IV de 450 KWA asigură energia electrică la Spitalul TBC, alimentează două cartiere din Făget, un site de telecomunicații, și stația de pompieri Făget.

Urmează ca alte două generatoare să fie instalate la Lugoj până când echipele Enel vor putea remedia defecțiunile la rețele.

(Adrian Panduru)

Articole pe aceeași temă:

E haos în Timișoara, zăpada e de aproape jumătate de metru, ieșim de sub codul portocaliu la ora 12, iar autoritățile le recomandă șoferilor să lase mașinile acasă. Ar putea folosi transportul public, dar nimeni nu le garantează că mijloacele de transport ajung la timp. STPT are doar două pluguri pe...
Problemele nu s-au terminat pe Aeroportul Internațional Timișoara, în a doua zi de cod portocaliu de zăpadă. După ce sâmbătă aeroportul a fost închis aproximativ o oră și jumătate, duminică, mai multe curse aeriene au fost anulate din cauza condițiilor meteo. Potrivit reprezentanților Aeroportulu...



60Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor