Marți, 10 octombrie, a fost convocată o ședință de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș. Motivul convocării acesteia ar fi faptul că Timișoara și 31 de comune din apropiere ar putea rămâne, potrivit prefectului Mihai Ritivoiu, „cu gunoaiele în stradă”, din cauza lipsei unui operator pentru sortarea deșeurilor. Situația a ajuns, până la urmă, „sub control”.
Primarul Dominic Fritz s-a folosit de contul de Facebook pentru a le transmite locuitorilor orașului că acțiunile de salubrizare din orașul nostru se vor intensifica de acum înainte. Brantnerul își scoate angajații pe străzi, iar Penitenciarul Timișoara îi sprijină. Deținuții vor ajuta la curățarea Timișoarei.
Trei societăți comerciale s-au înscris la a doua licitație organizată de Primăria Timișoara pentru găsirea unei firme care să îi scape pe timișoreni de rampele clandestine. Printre firmele interesate de contractul de 7,5 milioane de euro se numără și una care are printre acționari și Consiliul Local Deva.
Locuitorii Timișoarei se plâng de două luni de mizeria din oraș. Unii dintre aceștia au făcut reclamații și la Garda de Mediu Timiș, iar o comisie formată la nivelul Instituției Prefectului Timiș a plecat în control prin urbea de pe Bega. Componenții comisiei au constatat că în oraș sunt locuri insalubre și gunoaie abandonate. Amenda aplicată este de 50.000 de lei...
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
Ştiri din Timiș
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Turism
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Utile
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.