CFR va organiza o licitaţie în vederea găsirii unei firme care să se ocupe de efectuarea unor lucrări de reparaţii pe tronsonul Caransebeş – Timişoara, între staţiile Jabăr şi Recaş, în vederea creşterii vitezei de circulaţie. Valoarea totală estimată a contractului este de 2,7 milioane de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată de la bugetul de stat.
Programul de reparaţii cuprinde intervalul de staţii Jabăr – Recaş, între km 524+300-550+994, şi are ca scop final creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor la 100 km/h, procedura de licitaţie cuprinzând atât elaborarea proiectului tehnic, cât şi execuţia lucrărilor.
Durata de valabilitate a contractului este de 7 luni de la atribuire, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Articole pe aceeași temă:
CFR Calatori demareaza o campanie de salubrizare si reparare a vagoanelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!