Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, cea care administrează infrastructura feroviară publică, a semnat o serie de noi conctracte în vederea efectuării de reparaţii şi modernizare la calea de rulare a trenurilor. O bună parte din investiţiile realizate vor fi puse în lucru pe raza Regionalei CFR Timişoara.
De curând, în oraşul de pe Bega s-au semnat contracte în valoare totală de 4,6 milioane de lei pentru lucrări de reparații la componentele infrastructurii, linii și instalații, pe intervalele de stații Simeria — Petroșani, Simeria — Pui — Livezeni, Valea Cernei — Topleț și în stațiile Banița, Chizatău și Topleț. Cea de a doua parte a investiţiilor sunt realizate chiar pe traseul care duce de la Timişoara spre Bucureşti, pe Valea Cernei, pe unde trenurile sunt nevoite să circule cu viteze destul de mici, din cauza infrastructurii.
Potrivit unui comunicat al companiei, CFR SA continuă programul de întreținere și reparații curente la componentele infrastructurii feroviare, în vederea ridicării restricțiilor de viteză și îmbunătățirii gradului de confort. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 16,1 milioane lei, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
„Lucrările de reparații se vor executa în cursul acestui an, în paralel cu asigurarea traficului în condiții optime pe toate segmentele de cale ferată, și au drept scop îmbunătățirea condițiilor de călătorie prin creșterea vitezei de circulație și a gradului de confort”, au anunţat cei de la CFR SA.
La Constanța vor fi efectuate, în perioada următoare, lucrările de reparații în valoare de 5,3 milioane de lei, pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe aparatele de cale aferente liniilor care asigură intrarea și ieșirea din gara Constanța dinspre Mangalia și Portul Constanța. De asemenea, la Craiova au fost semnate contractele în valoare de 2,8 milioane de lei, pentru lucrări de reparații la instalațiile de dirijare a traficului, care vor contribui la creșterea siguranței și la îmbunătățirea gradului de confort pe 14 intervale de stații.
Citiți principiile noastre de moderare aici!