Cele mai frumoase obiective turistice naturale din Romania

De T. Ex.
Cele mai frumoase obiective turistice naturale din Romania
România este un loc cu adevărat binecuvântat de natură. Diversitatea naturală întâlnită aici este deosebită. Încununată de munți masivi și vechi, mărginită de mare și Dunăre, România dispune de o sursă nesfârșită de obiective turistice naturale care merită văzute și apreciate.

Dacă Munții Carpați, Marea Neagră și Dunărea sunt cele trei mari atracții naturale ale României, aflați că există numeroase mici obiective care scot în evidență faptul că această țară este o bijuterie a naturii. Există locuri unde realitatea se îmbină cu povestea, unde istoria și-a lăsat urmele monumentale și unde omul își poate găsi liniștea și echilibrul în mijlocul naturii.

Focul viu

Focul viu

În Subcarpații Buzăului, pe versantul vestic a culmii Breazău , la o altitudine de aproximativ 1.000 m se petrece un fenomen natural ciudat care atrage mii de turiști anual. Aici este unul din locurile unde focul țâșnește din adâncul pământului. Aceste focuri vii sunt rezultatul unor emanații de gaze existente în anumite zone care odată ajunse la suprafață sunt aprinse de razele solare, formând un peisaj inedit, aproape înfricoșător, dar în aceeași măsură captivant.

Vulcanii noroiosi

Vulcanii noroioși

Vulcanii noroioși din județul Buzău sunt printre cele mai cunoscute formațiuni de acest gen din România. Aceștia se formează ca rezultat al gazelor naturale ce provin din pământ de la o adâncime de peste 3.000 de m. Gazele traversează o porțiune de sol argilos și împing apă în exterior. Un nămol rece iese la suprafață formând astfel structuri naturale care seamănă cu vulcani.

Lacul Albastru

Lacul Albastru

Lacul Albastru este situat în apropierea localității Baia Sprie, fiind unic prin faptul că își schimbă culoarea în funcție de lumină. Lacul este situat pe Dealul Minei și are o suprafață de jumătate de hectar. În căderea unei galerii miniere, odată cu trecerea timpului s-a adunat apa de ploaie, care a dus la formarea acestui lac.

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele este singurul pasaj natural rutier funcțional din România, traversat de DJ 670 Baia de Aramă – Drobeta Turnu-Severin. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Podul este o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri.

Canionul 7 scari

Canionul 7 scări

O altă minune a României este Canionul 7 scări din Munții Piatra Mare. Canionul are o lungime totală de 160 m și o diferență între nivele de 58 m. Prima scară a cascadei are 8 trepte, în comparație cu ultima care are 35 de trepte. Până sus, de o parte si de alta, drumul este vegheat de calcare bătrâne. Numele canionului vine de la cele 7 cascade care s-au format de-a lungul timpului pe firul văii.

Cascada Cailor

Cascada Cailor

Cascada Cailor este situată în Munții Rodnei. Cascada este formata din mai multe trepte de cădere liberă, situate la aproximativ 40 m una de cealaltă. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit „Podul Cailor”, rezultând cea mai mare cascadă din România. Se află la altitudinea de 1.300 m, iar căderea de apă este de 90 metri.

Articole pe aceeași temă:

Parcul National Lacurile Plitvice – peisaje de vis, in inima Croatiei

Parcul Nicolae Romanescu – cea mai mare zona verde urbana din Romania

Cele mai vizitate parcuri tematice din Europa

Insula Ovidiu, oaza de liniste de pe litoralul romanesc

Cele mai interesante strazi din lume

Cele mai inedite hoteluri plutitoare

 


Vacanță de vară în Croația – Parcul Național Lacurile Plitvice

Hotel: Pensiunea Pansion Winnetou 2*

Tarif: 280 € / persoană

Mai multe detalii pe Travel with Russmedia

Adresă: Travel with Russmedia, 300085 Timișoara, str. Eugeniu de Savoya, nr. 7, (intrarea de pe str. Mercy, nr. 2 parter)
Telefon: +40 (720) 499-570 / +40 (723) 200-471 / +40 (256) 221-549
E-mail: travelwithrussmedia@russmedia.ro

12966278_1146927495337639_1997016007_n