Cele mai bune idei de afaceri ale elevilor timisoreni vor fi premiate

De M. Hoster
Cele mai bune idei de afaceri ale elevilor timisoreni vor fi premiate
Elevii timişoreni sunt invitaţi să-şi prezinte ideile de afaceri. Cele mai bune vor fi premiate de Facultatea de Ştiinţe Economice.

În perioada aprilie – mai 2014, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează a doua ediție a Competiției de idei de afaceri, adresate elevilor din clasele IX – XIII din Timișoara. Competiția presupune elaborarea unui eseu în limba română sau în limba franceză prin care va fi propusă o idee de afaceri. Obiectivul principal al competiției este acela de a stimula spiritul antreprenorial în rândurile elevilor de liceu. Eseurile vor fi prezentate de către autori în fața unui juriu format din reprezentanți ai mediului de afaceri. Va fi punctată originalitatea ideilor, dar mai ales aplicabilitatea practică a acestora.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor va recompensa autorii celor mai bune eseuri cu premii în valoare totală de 2.000 de lei. Transmiterea eseurilor poate fi realizată până la data de 30 aprilie 2014. Prezentarea eseurilor în fața juriului și acordarea premiilor vor avea loc la sediul FEAA, în data de 12 mai 2014.

Detalii cu privire la regulamentul competiției pot fi găsite pe pagina web a specializării ”Management în limba franceză” a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor ( www.feaa.uvt.ro/managementfr).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase