Calea Martirilor va sta 2 ani in santier. In urmatoarele saptamani incep lucrarile

De Alina Strugariu
Reactualizat la:
39Comentarii
Calea Martirilor va sta 2 ani in santier. In urmatoarele saptamani incep lucrarile
© Calea Martirilor va sta 2 ani in santier. In urmatoarele saptamani incep lucrarile (foto: arhiva)
Începe un nou şantier în zona de sud a Timişoarei, pe Calea Martirilor, arteră pe care autorităţile locale intenţionează să o lărgească la patru benzi de la Lidia pe tot tronsonul până la ieşirea din oraş spre comuna Giroc. Vorbim despre o lucrare de peste 2,2 milioane de euro şi un şantier care ar trebui să dureze nu mai puţin de 2 ani! Oficialii primăriei explică şi cum ar urma să fie extinsă strada pe porţiunea îngustă de drum.

Licitaţia pentru realizarea lucrărilor de extindere a drumului de ieşire din Timişoara spre Giroc – Calea Martirilor s-a încheiat, există constructor, iar reprezentanţii municipalităţii au anunţat deja semnarea contractului.

Lărgirea vizează întregul tronson cuprins de la strada Lidia (Mareşal Constantin Prezan) până la ieşirea din oraş.

Şantierul ar urma să dureze 2 ani, iar lucrările ar trebui teoretic să înceapă în câteva săptămâni, înainte să intrăm în iarnă.

E încheiată licitaţia pentru contractarea firmei care să execute lucrările de lărgire la patru benzi a Căii Martirilor. Câştigătoare a licitaţiei este asocierea dintre Super Construct şi Electroechipament, avem o asociere de firme. Termenul de execuţie este de 24 de luni. În 2 ani trebuie să fie încheiată lucrarea de lărgire la patru benzi, 2 ani de acum, din momentul semnării contractului. L-am semnat, lucrările vor începe în perioada imediat următoare, în două-trei săptămâni”, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu.

Cât despre faptul că am putea rămâne cu strada spartă peste iarnă, oficialii primăriei spun că lucrările vor fi efectuate în aşa fel încât disconfortul produs să nu fie foarte mare în această etapă.

Nu vom sparge toată Calea Martirilor, vom avea anumite lucrări pregătitoare, sunt lucrări care pot fi făcute fără a perturba, se face o lărgire acolo, cele două benzi existente pot rămâne în uz… Este prevăzută lărgirea la patru benzi, amenajarea de parcări, de trotuare, de piste pentru biciclete şi, unde este mai largă Calea Martirilor, şi de spaţii verzi – plantarea de copaci”, a mai afirmat Robu.

Edilul a explicat că pistele pentru biciclişti ar urma să fie realizate pe trotuare. Întrebat cum va fi lărgită Calea Martirilor pe tronsonul dinspre ieşirea din oraş, unde drumul este mult mai îngust, Robu a explicat că proiectanţii au studiat totul şi că extinderea este posibilă, dar cu preţul îngustării trotuarelor în anumite zone.

Contractul a fost atribuit la valoarea de aproximativ 8 milioane de lei fără TVA, potrivit autorităţilor locale, ceea ce înseamnă peste 2,2 milioane de euro cu TVA.

Lucrarea de extindere a Căii Martirilor era estimată la 12,3 milioane de lei fără TVA.

Investiţia va fi realizată din bani de la bugetul local.

Pe raza localității Giroc drumul a fost deja lărgit.

Articole pe aceeași temă:

Primaria Timisoara vrea sa largeasca la patru benzi Calea Martirilor pana la intrarea in Giroc

Incepe santierul si pe Calea Martirilor. Nu mai e loc de spatii verzi…



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor