Atunci cand Bega traia! Pe vremuri se ajungea la Viena cu vaporul pe Bega

De Valentin Rusu
Reactualizat la:
18Comentarii
Atunci cand Bega traia! Pe vremuri se ajungea la Viena cu vaporul pe Bega
© TION: Atunci cand Bega traia! Pe vremuri se ajungea la Viena cu vaporul pe Bega
Parcă aerul Timişoarei miroase altcumva atunci când eşti pe malul Begăi. Dar de ce numai pe mal? Chiar şi pe Bega, într-un vaporaş, care te duce spre serviciu sau la… Viena… Bunicii noştri făceau aceste drumuri, plecând cu vaporul de pe Bega… Vom porni oare şi noi la drum? Deocamdată putem face doar un drum al amintirilor…

Intenţii bune sunt pentru a putea visa din nou la un drum Timişoara-Viena, pe Bega… Primăria Timişoara. Consiliul Judeţean Timiş, Direcţia de Ape şi alte instituţii au mai multe proiecte prin intermediul cărora vor să reînvine canalul Bega. Din 2015 apar şi vaporaşele pe Bega, promite primăria. Până atunci însă, unii, şi nu sunt puţini, încă mai visează la vremurile când Bega era vie… Nu numai că era vie, dar reuşea să unească oamenii şi era principalul punct de atracţie al oraşului.

Unul dintre cei care cunosc în detaliu povestea Begăi, şi care a trăit multe evenimente pe Bega, este Răzvan Hrenoschi, şeful Serviciului Cultură, Învăţământ şi Sport din Consiliul Judeţean Timiş.

TION: Razvan Hrenoschi TION: Razvan Hrenoschi ©

Şi povestea începe… Ştim toţi că Bega izvorăşte din Munţii Poiana Ruscăi, trece prin comuna Tomeşti, Coştei, Topolovăţ, Timişoara şi pe teritoriul Serbiei. 44 de kilometri are Bega pe teritoriul României şi 70 de kilometri pe teritoriul Serbiei, ca şi canal navigabil. Dar când începe istoria canalului? În 1728, atunci când contele de Mercy dispune săparea unui canal navigabil, care să contribuie la asanarea zonei mlăştinoase din jurul Timişoarei. În 1732 circulă primul vapor până la Pancevo, iar din 1735 începe construirea unei alte variante, spre Clech. Practic, în 1761, pe harta Banatului apare prima înscriere oficială a canalului Bega. În zona Coşteiului se construieşte un baraj, practic muncitorii sunt găzduiţi în jurul localităţii Bethausen – sunt muncitori colonizaţi din imperiul austriac, pietrarii au venit din Nordul Italiei şi au fost duşi la Ghizela. Mercy nu se mai întoarce în Banat şi lucrările sunt continuate de un inginer, Maximilian Fremaut. Odată cu inaugurarea canalului se reduce riscul de inundaţii, se usucă mlaştinile şi pe pământul apărut de sub ape sunt colonizate diferite etnii de pe teritoriul imperiului.

„Prima menţionare a unui port în Timişoara este pe la 1752 – portul Timişoara, din Iosefin. Anual se transportă pe Bega o cantitate impresionantă de mărfuri, unele produse agricole care ajung până la Budapesta, Viena şi pe canalul Rin, Rhone, practic ajung la Amsterdam”, povesteşte Hrenoschi.

Primele curse de pasageri se fac prin 1869. Timişoara este primul oraş care utilizează canalul Bega ca mijloc de transport în comun.

„După inundaţiile din 1886 se ajunge la concluzia că trebuie înălţate marginile pentru a se mări cantitatea de apă preluată de canal. Marginile digului sunt înălţate cu un metru şi noile inundaţii arată că este necesară introducerea unui sistem de ecluze”, spune Hrenoschi.

Sunt, pe canalul Bega, şase ecluze, patru pe teritoriul Serbiei şi două pe teritoriul României. Acestea permit regularizarea cursului. O dată cu ecluzarea se pot face transporturi mai mari pe Bega. Sistemul de ecluze este construit în 1917. În 3 mai 1910 este pusă în funcţiune prima uzină hidorelectrică în cartierul Fabric, ea este şi prima din România, fapt care duce la schimbarea cursului prin oraş a canalului. Portul Timişoara funcţionează în 1917, în plin război mondial, cu un număr de aproximativ 600 de ambarcaţiuni comerciale, perioada de navigaţie creşte la 300 de zile, în medie, pe an.

În perioada 1937-1940, volumul de marfă transportat era de 250.000 de tone anual, iar transportul de pasageri ajunge la 500.000 pe an. În 1944, Războiul al Doilea Mondial consemnează bombardarea podurilor de la ieşirea din Timişoara şi Otelec, perioada de transport fiind întreruptă pe timpul scoaterii din albia râului a rămăşiţelor acestor poduri.

„Transportul de mărfuri încetează în 1967, când sunt retrase şi navele de pasageri. În 1985-86 sunt consemnate 20 de nave care ar putea circula pe canal”, spune Răzvan Hrenoschi.

Se întâmplau multe pe Bega. Era un loc de socializare. În 1985, plecându-se la de la turbină, trei ani consecutiv, o grupă de tineri a traversat Timişoara înot pe canalul Bega, în sensul de curgere al apei. Tot traseul a durat aproximativ patru ore, iar ieşirea s-a făcut la Podul Modoş.

„Legătura între populaţie şi canalul Bega a reprezentat o cale spre libertate. Prima asociaţie de canotaj din Timişoara a fost înfiinţată pe malurile Begăi. Începând cu luna februarie şi terminând cu decembrie, canalul era plin de caiace, canoe, erau tradiţionalele concursuri de canotaj între Timişoara şi Arad – în primăvară erau la Timişoara şi toamna la Arad. Bega a marcat de fapt şi un fenomen social, un fel de corso pe apă al Timişoarei, la turbină se pescuia, dar era şi ştrand. Intelectualitatea cartierului se aduna seara, cei tineri stăteau pe mal, cei mai bătrâni pe dig, îi ascultau, era un fenomen social”, povesteşte Hrenoschi.

Dar ce nu era pe mal la Bega? Pe marginea canalului Bega exista fabrica de mănuşi, care a produs mănuşile pentru curtea imperială. S-a amenajat această zonă de localuri, promenadă, startul şi sosirea campionatului de canotaj, celebra berărie a studenţilor – Terasa Eminescu – locul de întâlnire şi schimb de idei al studenţimii din acea perioadă.

Aveau loc baluri, întâlniri tradiţionale la clubul Electrica, între tenismeni, canotori, tineri, bătrâni ai uzinei electrice, pe terasele turbinei erau baluri anuale.

„Eram copil când ne uitam cu jind la balurile de pe terasă, ale angajaţilor uzinei Electrica. Se sărea de pe terasă în Bega, în faţa turbinei. Bega tot timpul a atras pe malurile sale populaţia oraşului, Bega nu a fost ceva mort. Balurile au dispărut, ştrandul şi el, o dată cu el au dispărut o grămadă din tradiţiile care au marcat oraşul”, povesteşte Hrenoschi.

O biserică a fost mutată de pe malul Begăi. Biserica Sfântul Ilie din Fabric a fost mutată de pe malul canalului Bega şi reconstruită de municipalitate pe locul actual – sfinţirea are loc în 1912. În locul fostului altar se înalţă o cruce. Tradiţional a rămas turul de Paşti, care pleacă de la Biserica Sfântul Ilie, continuă prin faţa fostului altar, peste pod şi continuă în jurul bisericii. Pot exista două trasee turistice importante pe Bega – cel care pleacă pe partea necanalizată din comuna Tomeşti – Valea lui Liman, pe marginile râului Timiş, ajungându-se la Coştei şi apoi la Remetea şi Ghiroda. Un traseu care se poate face cu maşina, oprindu-te în punctele cheie. Al doilea este traseul din Timişoara – turbină – Piaţa de Fân, pe traseul pietonal, pasarela de la Parcul Poporului, Podul Michelangelo, Terasa Flora, Podul de Fier, Podul de la gară, pasarela Gelu, Podul Modoş şi retur – traseu foarte lin cu bicicleta.

Bega nu era doar loc de promenadă, aici se făceau schimburi comerciale intense, iar industria „duduia” pe malurile canalului. Ţăranii veneau cu luntrea, cu produse proaspete, până la înfiinţarea, în 1910, a uzinei de apă, şi aduceau produse la piaţă. Se opreau în piaţa de lângă fosta Biserică Sfântul Ilie, în Piaţa de Fân şi Piaţa Traian. Era un canal al morilor, care practic traversa oraşul Timişoara, prin faţa actualului parc al poporului.

„Canalul Bega facilita transportul mărfurilor din zona adiacentă cursurilor de apă, de aceea pe malurile canalului au apărut o serie de fabrici recunoscute înainte de construirea uzinei de apă în întregul Imperiu Austro-Ungar – Fabrica de Spirt, ţesătoria de bumbac, fabrica de textile, fabrica de pălării, de furnir, de tutun, prima rafinărie de spirt, prima fabrică de chirituri. Staţiile de pompare au apărut mult mai târziu, utilizate fiind în agricultură”, spune Hrenoschi.

Pe vremuri se ajungea până la Viena, pe Bega. „Bunicul spunea că după primul război mondial se putea ajunge cu vaporul în curse regulate până la Viena. Dacă o legătură a Timişoarei era cea prin Orient Expres – Budapesta – Viena, o altă legătură se făcea pe canalul navigabil. Elementele constructive ale orgii din Domul Catolic au fost aduse la Timişoara pe canalul Bega, o arteră comercială care permitea deschiderea Banatului către Europa”, spune Hrenoschi.

Se făceau transporturi cu grâne, tutun, iar înapoi veneau produsele necesare micilor ateliere şi fabricilor de pe malul canalului navigabil al Timişoarei.

„E mai mult decât salutară reluarea circulaţiei pe canalul Bega şi revitalizarea punctelor intermediare. Canalul Bega a fost principala cale de transport din Banat a produselor agricole şi industriale, a lemnelor, şi de aducere în ţară a produselor din alte ţări”, spune Hrenoschi.

Acum, Bega dă semne că s-ar trezi, malurile şi canalul încep să prindă viaţă, iar timişorenii abia aşteaptă să asiste la renaşterea Begheului…



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor