Amenda pentru ISJ si o scoala din Timisoara: Liceul Pedagogic, acuzat de discriminare

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
11Comentarii
Amenda pentru ISJ si o scoala din Timisoara: Liceul Pedagogic, acuzat de discriminare
© Amenda pentru o scoala din Timisoara (foto: arhiva)
Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), datorită criteriilor de admitere în clasa pregătitoare pe baza cărora au fost selectați elevii, ele fiind considerate discriminatorii. Nici Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu a scăpat de sancțiune.

Cei de la CNCD au amendat atât liceul acuzat de discriminare, cât și inspectoratul școlar. Un total de 6.000 de lei amendă pentru ambele instituții – 2.000 de lei pentru școală și dublu pentru inspectorat.

Liceul Pedagogic din Timișoara a instituit patru criterii de selecție pentru copiii care urmau să fie înscriși în clasa pregătitoare, care au fost considerate de unii discriminatorii. Unul dintre criterii este ca părinții sau bunicii să fie sau să fi fost cadre didactice, altul este ca unul dintre părinți sau bunici să lucreze la Liceul Pedagogic, alt criteriu este ca viitorul elev să aibă frați care sunt înscriși la Liceul Pedagogic, iar altul este ca bunicii sau părinții să fi absolvit cel puțin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.

Liceul a impus acest reguli, potrivit Inspectorului Școlar General al judeţului Timiş, Aura Danielescu, din cauza afluxului mare de cereri în clasa pregătitoare. Liceul Pedagogic este unul râvnit de mulți părinți atunci când își înscriu copilul în clasa zero, iar afluxul cererilor este mare. Nu de puține ori școlile de prestigiu din Timișoara își propun un număr de clase la începutul perioadei de înscriere, iar la final numărul se dublează, din cauza cererii foarte mari. La etapa I a înscrierii, care tocmai s-a încheiat, Liceul Pedagogic a avut propuse două clase pregătitoare și cu atâtea a rămas.

Un membru al CNCD s-a autosesizat în acest caz, iar acum atât școala cât și liceul au fost amendate. Victimele, în acest caz posibilii părinți afectați de aceste criterii, se pot adresa instanței de judecată și pot solicita plata unor daune morale. Mai mult, pot să solicite ca instanța să impună remedierea situației.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor, în data de 30 martie 2016. S-a hotărât amendarea cu 4.000 de lei a Inspectoratului Școlar Județean Timiș și 2.000 de lei liceului.

„Criteriile de selecţie pentru clasa pregătitoare aplicate de Liceul Pedagogic Carmen Sylva din Timişoara reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. 1 şi art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, avizarea favorabilă a acestor criterii de către Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş intră sub incidenţa art. 2 alin. 4 al Ordonanţei. S-a aplicat amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei inspectoratului, şi 2.000 lei liceului, conform prevederilor art. 26 alin.1, din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamaţii vor publica în mass-media şi pe propriile pagini de internet un rezumat al hotărârii în speţă. Vot: în unanimitate a celor prezenţi (8 voturi)”, scrie în comunicatul CNCD.

Articole pe aceeași temă:

Criterii pentru a intra in clasa zero la un liceu din Timisoara: parintii sunt dascali sau fratii invata acolo

Consiliul pentru Combaterea Discriminarii s-a autosesizat in cazul Liceului Pedagogic din Timisoara



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor