150 de milioane de euro din Programul Operational Regional au ajuns deja la beneficiarii din Regiunea Vest

De Marcel Hoster
150 de milioane de euro din Programul Operational Regional au ajuns deja la beneficiarii din Regiunea Vest
© Foto: Tion
Sorin Maxim, directorul ADR Vest, este mulţumit de modul în care au fost folosite primele fonduri devenite accesibile în 2017, în actualul ciclu de finanţare din cadrul Programului Operaţional Regional. 150 de milioane de euro pentru 106 proiecte au fost deja contractate.

Întreprinderile mici şi mijlocii au ştiut cum să acceseze mai bine banii oferiţi de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional, în timp ce banii pentru reabilitarea blocurilor şi dezvoltarea zonelor turistice au fost accesate mai dificil, a anunţat Sorin Maxim, directorul ADR Vest Timișoara, vorbind despre activitatea depusă de instituţie în 2017.

Pe Programul Operaţional Regional au fost depuse cereri de finanţare pentru 621 de proiecte, din cele mai diferite domenii şi sectoare de activitate, valoarea acestora fiind de 563,99 milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă 452,17 milioane de euro. În total, Regiunea Vest are la dispoziţie 712,26 milioane de euro pe Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Doar în acest an au fost semnate contracte de finanțare pentru 106 proiecte cu o valoare totală de 150,57 milioane euro, din care 134,65 milioane reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.

Proiectele contractate vizează restaurarea și promovarea patrimoniului cultural, modernizarea infrastructurii de drumuri județene, reconversia terenurilor abandonate în spații verzi, modernizarea infrastructurii din stațiunile turistice, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, precum și finanțarea dezvoltării microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea Vest. De asemenea, încă 130 de proiecte sunt în curs de contractare, fiind transmise în acest sens la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

„A fost un an plin şi provocator din multe puncte de vedere, în sensul că anul acesta am pornit zona de evaluare a proiectelor, s-au lansat mai mult de 60% din componentele programului şi deja avem contracte spre 180 de milioane de euro, care este primul rezultat tangibil pe actualul Program Operaţiona Regional.

Deocamdată nu are rost să vorbim de absorbţie pentru că aceste contracte au nevoie de câteva luni de zile până produc efecte la un nivel tangibil. Dar, anul viitor cu siguranţă ne vom strădui să atingem acea alocare şi acea cotă de 90 de milioane de euro în absorbţie pentru a putea să nu ratăm niciun euro din sumele alocate regiunii.

Zona IMM-urilor a fost cea mai activă în acest an, 80% din proiectele depuse de acestea sunt contractate. De asemenea, axa de drumuri a fost foarte solicitată, precum și axa de patrimoniu, care este deja toată contractată și încercăm o suplimentare, precum și zona de reabilitare termică a clădirilor publice.

La polul opus este zona de reabilitare termică în zona rezidențială, la blocuri, care nu a fost foarte căutată, și în zona de turism încă nu avem acoperită componenta, dat fiind faptul că tipologia proiectelor este destul de specifică și discutăm doar de orașele care sunt stațiuni turistice. Din păcate, multe dintre ele sunt deținute de companii private, care nu pot genera proiecte publice”, a declarat Sorin Maxim, director ADR Vest.

Până în prezent, în Regiunea Vest au fost deschise 28 de apeluri de proiecte, în cadrul a 9 axe prioritare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor