Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş a declarat la conferinţa de presă de după meciul cu UTA: „Mă mulţumeam şi cu un egal după aspectul jocului.
CLUJ - La final, antrenorul echipei UTA, Marin Barbu şi-a exprimat următorul punct de vedere: „A fost o partidă de luptă, de angajament. Mă supără faptul că am primit două goluri din faze fixe. Totuşi, esenţial este că s-a trecut peste <<şocul Bistriţa>>.
ANTALYA - Cantonamentul s-a terminat cu două „amicale”, iar acum prioritare sunt transferurile.
FCM UTA va pune în vânzare, începând de luni, abonamente pentru cele opt meciuri din ultima parte a returului Ligii I la fotbal.
Jucători nemulţumiţi din pricina neachitării restanţelor financiare, datorii la diferite cluburi care au atras deja măsura neprogramării echipei pentru primul meci oficial al sezonului de primăvară, potenţiali investitori care întârzie să apară.
ARAD - După ce şi-a reziliat contractul cu Farul Constanţa, atacantul Mihai Guriţă (35 ani) a ajuns la o înţelegere cu UTA, pentru un contract până la vară, cu posibilitate de prelungire.
ARAD - Una dintre victimele abuzurilor AJF Arad,Marcel Coraş, a salutat intervenţia „în forţă” a reprezentanţilor Federaţiei în „cazul Ghirlea”.
UTA nu mai insistă asupra aducerii atacantului de la CFR Cluj, Adrian Anca.
Cinema
Festivalul de film italian Visuali Italiane revine la finalul lunii martie pe ecranele din oraș cu o selecție de producții recente, prezentate în premieră. La Timișoara, proiecțiile vor avea loc între 27 și 29 martie, la Cinema Studio.
Lugoj
Lugojul, pe podiumul național. Luca Zanfir a cucerit argintul la proba de 60 m de la Naționalele U20
Sprinterul Luca Zanfir a câștigat argintul la 60 m la Campionatul Național U20 în sală, la doar 0,003 secunde de aur. Cu o săptămână înainte devenise vicecampion național la tineret, confirmându-și statutul de unul dintre cei mai promițători tineri sprinteri din România.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
3
Ştiri din Timiș
Studenții sunt invitați să își pună în valoare talentul în cadrul evenimentului „International Students Got Talent”, care va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Evenimentul își propune să aducă pe scenă creativitatea și pasiunea studenților din diferite facultăți.