Zvonurile cum că noua tabelă de marcaj de la stadionul UTA ar putea fi transferată la Bistriţa au fost categoric infirmate, ieri, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Firma constructoare încearcă, astfel, să forţeze mâna administraţiei locale, pentru a se semna procesul verbal de predare-primire şi a-şi încasa restul banilor.
Pâncota - Mâine, cu începere de la ora 16,30, la Pâncota este prevăzut a se disputa un joc de verificare al echipei UTA contra grupării locale CNM.
UTA a fost aproape de un rezultat mare în Ghencea, pierzând nemeritat, în prelungiri.
Ca şi cum necazurile nu ar fi destule, UTA se confruntă cu încă o indisponibilitate.
TIMISOARA - Imediat ce a dat ochii cu ziariştii din Arad, Adrian Alexandrescu a răbufnit: „Când cineva înţelege că nu putem juca doar fotbal-tenis, atunci poate vom câştiga şi noi”.
ARAD - Pasiuni, orgolii, ambiţii şi speranţe - toate într-un singur joc!
Bruno Simao, de la UTA, va fi sancţionat pentru petrecerea la care a participat recent, conform regulamentului de ordine interioară al clubului.
Arad - În legătură cu numărul de bilete ce vor intra în posesia suporterilor echipei UTA, directorul de imagine al grupării arădene, Marius Mitran ne-a declarat:
Trecutul să se dea uitării! Pentru noi, acum, doar meciul cu Poli contează!
Ultimele rezultate ale echipei UTA au adus-o într-o situaţie de neinvidiat.
Capitală Culturală
Expoziția de grup intitulată „Continuum” va fi deschisă în spațiul habitat B1, în Bastionul Cetații, în perioada 13 martie - 30 mai 2026. Pentru început expun artiști care au ateliere în cartierul Fabric, însă expoziția va primi, în fiecare lună, o nouă formă, anunță organizatorii.
Capitală Culturală
O expoziție de grup care „explorează evoluția relației dintre figurativ și abstract în contextul culturii vizuale contemporane” se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Jecza din Timișoara. Intitulată „More Real Than Nature” și curatoriată de Norbert Filep, expoziția va beneficia de tururi ghidate în fiecare după-amiază de sâmbătă.
Turism
Primăvara transformă numeroase regiuni din Ungaria într-un adevărat spectacol de culoare, iar câmpurile de lalele devin o atracție turistică tot mai populară pentru turiștii din România. Dacă în trecut mulți români zburau până în Olanda pentru a admira celebrele plantații de lalele, acum experiența poate fi trăită mult mai aproape de casă.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut pentru a efectua mai multe tranzacții neautorizate în oraș.
Ştiri din Timiș
Materialul publicat luni, 9 martie, de redacția Tion, referitor la reorganizarea administrației județene prin disponibilizările menționate de liderul instituției, a analizat datele oficiale transmise de Consiliul Județean Timiș (CJT) și instituțiile din subordinea sa, în baza unei solicitări formulate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Ştiri din Timiș
Studenții sunt invitați să își pună în valoare talentul în cadrul evenimentului „International Students Got Talent”, care va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Evenimentul își propune să aducă pe scenă creativitatea și pasiunea studenților din diferite facultăți.
Târgul Imobiliar
Piața imobiliară din Timișoara aduce în prim-plan noi oportunități pentru cei aflați în căutarea unei locuințe. În 14–15 martie, la Iulius Congress Hall Timișoara, are loc o nouă ediție a Târgului Imobiliar, eveniment care reunește dezvoltatori, agenți imobiliari și potențiali cumpărători interesați de proiectele rezidențiale din oraș.
Ştiri din Timiș
Stația de autobuz de pe strada Gheorghe Lazăr, unde opresc liniile 13 și M43 spre Piața 700, a fost vandalizată, geamul acesteia fiind spart. STPT anunță că va repara pagubele, dar a depus și plângere la poliție pentru identificarea persoanelor responsabile.
1