Directorul executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea i-a transmis antrenorului Mircea Rednic faptul că îl va transfera pe Bruno Simao în „Groapă”, după ce tehnicianul l-a anunţat pe conducător că fotbalistul vrea un contract de 100.000 de euro pe an.
ARAD - Chiar dacă, oficial, FRF nu a anunţat componenţa celor două serii de Liga II, pentru sezonul fotbalistic 2008/2009, unele speculaţii pot fi făcute cu privire la adversarele „Bătrânei Doamne”. Interesant ni se pare faptul că patru grupări din vestul ţării sunt pe cale să spună „pas” eşalonului secund, urmând să lase locul unor grupări potente financiar.
Arad - Gloria Bistriţa nu se mulţumeşte cu Ioan Hora. Şi alţi fotbalişti ai echipei UTA sunt doriţi la formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
ARAD - Plecarea lui Nicolae Bara din fruntea clubului UTA. Rămâne însă, ca acţionar, firma condusă de Bara.
BUCURESTI - Dându-şi, probabil, seama de faptul că l-a luat gura pe dinainte – regulamentele în vigoare interzicând oamenilor de afaceri să investească la două echipe în acelaşi timp – Cristi Borcea o dă la întors, printr-un comunicat de presă afişat pe site-ul clubului din Ştefan cel Mare.
ARAD - Antrenorul UTA-ei, Ionuţ Chirilă nu i-a menajat deloc pe elevii săi, după meciul cu Dinamo. În plus, tehnicianul a spus că şi acest joc a fost încă un test, o evaluare, pentru cei care au evoluat.

România

Aproape 200 de organizații cer aplicarea urgentă a legii împotriva femicidului
Centrul FILIA și Asociația eLiberare, alături de aproape 200 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic, îi cer ministrului Justiției să urgenteze aplicarea măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute de Legea nr. 53/2026. Semnatarii avertizează că unele dintre crimele comise împotriva femeilor ar fi putut fi prevenite dacă riscurile ar fi fost evaluate la timp, iar autoritățile ar fi intervenit cu măsuri adecvate de protecție.

Ştiri din Timiș

Încep înscrierile pentru comercianții de flori și candele de Ziua Morților la Timișoara
Primăria Municipiului Timișoara primește, în perioada 22–26 octombrie 2026, cereri pentru comercianții care doresc să vândă flori, coronițe, aranjamente florale și candele cu ocazia Zilei Morților, de 1 noiembrie.

Ştiri din Timiș

Se caută constructor pentru Centrul de zi destinat copiilor cu tulburări de comportament din Timișoara. Lucrările sunt estimate la 2,36 milioane de lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.

Eveniment

Accident pe Autostrada A1 spre Lugoj. Doi șoferi răniți
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.

Ştiri din Timiș

Timișul, sub cod galben de vânt. Urmează și ploi
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.

Ştiri din Timiș

Interviu cu Ovidiu Guia, director tehnic RPC Group
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.

Ştiri din Timiș

Cumperi o locuință în Timișoara? Istoricul financiar poate conta mai mult decât crezi
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 21 octombrie
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.