tion.ro Web analytics

Directorul sportiv al clubului UTA vrea să revoluționeze activitatea de la copii și juniori. Unii antrenori vor avea de suferit.
Antrenorul a lipsit pentru prima dată de la antrenament şi se mai judecă la FRF, UTA cerând amânare de o săptămână. Marţian spune că, în cursul zilei de azi, ar putea da un salariu angajaţilor şi jucătorilor.
ARAD - O echipă a ziarului „Jurnal arădean”, alcătuită din Daniel Scridon şi Vasile Sărăndan, a descins sâmbătă la Moneasa, pentru a surprinde aspecte din cantonamentele echipelor de fotbal arădene, UTA şi CSU Vasile Goldiş. Imagini Pe urmele echipelor aradene la Moneasa (1) | Pe urmele echipelor aradene la Moneasa (2) | Pe urmele echipelor aradene la Moneasa (3) | Pe urmele echipelor aradene la Moneasa (4)|VIDEO 1|VIDEO 2
ARAD - UTA a reuşit să convingă FRF şi pe cei de la Drobeta Tr. Severin să joace meciul mâine.
ARAD - Imediat după remiza cu Mioveni, Roland Nagy a spus: „Băieţii şi-au dorit victoria, au încercat, însă nu a fost de ajuns.
ARAD - Extraordinar momentul creat de galeria „Bătrânei Doamne”, în pauza meciului UTA - Davia Mioveni, când copiii lui Păcurar şi Demian au fost premiaţi, în mod festiv, pentru titlul naţional de juniori E.
ARAD - Italianul care se străduieşte să ţină UTA în viaţă, Giovanni Catanzariti nu ezită să aducă mulţumiri, ori de câte ori are prilejul, celor care au pus umărul la redresarea corabiei alb-roşii, lăsată în derivă de tandemul Bara - Chirilă.

Ştiri din Timiș

„Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.

Sănătate

Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.

Mapamond

Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump. 2

Ştiri din Timiș

Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.

Lugoj

Curățenia de primăvară începe la Lugoj. Program pentru colectarea deșeurilor vegetale pe domeniul public
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 martie
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 martie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.

România

Două sortimente de pâine, rechemate în magazin
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici