Surpriză pentru cei de la Liceul LPS Banatul din Timişoara. Instituţia timişoreană se va alege cu 265.000 de euro de pe urma „Dosarului transferurilor”.
În timp ce premierul Victor Ponta spune că va prezenta componenţa noului Guvern, luni, după ora 16:00, negocierilor cu UDMR înaintează greu. Maghiarii vor trei ministere şi un post de vicepremier, în timp ce PSD nu vrea să renunţe la Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu spune că aproape 60% din spitalele din România prezintă diverse nereguli. Acesta atenționează managerii să trimită planuri de reconfigurare a unităților în următoarele două săptămâni.
O agenţie de modelling care îşi trimite reprezentanţii în stradă pentru a racola clienţi a fost amendată de poliţiştii locali din Timişoara cu 1.000 de lei.
Ministrul Justiției ucrainean a amenințat că va declara stare de urgență, dacă protestatarii nu vor părăsi clădirea Ministerului Justiției, pe care au ocupat-o în noaptea de duminică spre luni.
Aproape 20 de polițiști au fost răniți și 250 de oameni au fost reținuți în timpul protestelor față de președintele Franței, François Hollande, din Paris.
Fotbaliştii de la ACS Poli „speriaţi” de ace au avut ocazia să-şi testeze capacitatea de a face faţă la stres, luni dimineaţa, atunci când au făcut vizita medicală periodică. Un număr de 14 sportivi au fost duşi la teste. În ceea ce priveşte lotul, la antrenamentele echipei este o adevărată hemoragie de nume noi, unul mai ... cunoscut decât celălalt.
Traseul autobuzelor de pe linia 28 va fi deviat, începând de luni, 13 ianuarie, din cauza unor lucrări prevăzute pe strada Uzinei, anunţă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT). Aceste mijloace de transport îşi vor relua ruta iniţială cel mai probabil din luna februarie.
Primul sfârșit de săptămână le aduce timișorenilor câteva petreceri pentru a începe noul an așa cum se cuvine. Nu ratați nici concertul acustic din Rost.
CFR a introdus 14 trenuri de călători suplimentare care vor circula până în 5 ianuarie și vor lega Bucureștiul de Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Botoșani, Suceava și Vatra Dornei.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
16
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
6
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
20
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.