Le Marais este una dintre cele mai vechi zone din Paris. Străduțele pietruite sunt ideale pentru a te rătăci printre buticuri și magazine vintage, baruri și restaurante cu meniuri neobișnuite. Majoritatea localurilor cu adevărat interesante din capitala Franței se află în acest district, motiv pentru care Le Marais este locul favorit al localnicilor, dar și al turiștilor.
Câteva zile departe de agitația cotidiană. La asta visăm toți, cel puțin o dată pe an. Vrem să ne relaxăm, să vedem lucruri noi și, dacă se poate, să avem grijă și de sănătatea noastră. Și unde putem face acest lucru mai bine, dacă nu într-un spa? În foste mănăstiri, pe ghețari sau în clădiri ultramoderne, iată câteva dintre celebrele spa-uri ale Europei!
Ai deja planuri pentru 2016? Dacă plănuiești o vacanță, dar încă nu te-ai hotărât asupra destinației, faimosul site de călătorii Lonely Planet a publicat topul celor mai interesante orașe care trebuie să se afle pe lista oricărui călător înrăit în acest an. De la metropole care au devenit destinații clasice, la locuri mai puțin cunoscute, acestea sunt orașele pe care ar trebui să le vizitezi în 2016.
Odinioară, călătoria cu trenul era o adevărată aventură. Dar, odată cu dezvoltarea sistemelor de transport, multe rute ferate au dispărut, iar trenul a devenit o alegere mai puțin populară pentru excursioniști. Totuși, în ultimele decade, călătoriile luxoase cu trenul au redevenit o alegere interesantă pentru cei dornici de aventuri. Acum, o mulțime de companii oferă astfel de excursii pe șine, care te vor răsfăța nu doar cu peisaje superbe, ci și confort, toate cu prețuri pe măsură.
Miresmele de vin fiert, turtă dulce și castane prăjite învăluie aerul din cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Ornamente pictate manual atârnă de micile căsuțe din lemn, aromele de cârnați adie odată cu vântul, iar sunetul colindelor și a trăsurilor trase de cai pe aleile pietruite umple piețele centrelor medievale. Târgurile de Crăciun europene sunt magice și nu ar trebui ratate. Acestea sunt cele mai interesante de pe bătrânul continent.
Cu peste 400 de varietăți de struguri și peste 2.400 de soiuri de vin, Italia este un adevărat paradis pentru enofili. Zilele iconicei sticle de Chianti în suport de paie au trecut, iar acum Italia produce cele mai populare și scumpe vinuri din lume. Așa că iubitorii de vin au o mulțime de opțiuni, de la un Barolo zdravăn, la un Soave condimentat sau mai nou popularul Super Toscan.

Cinema

Seria „Ceau, Cineclub!” aduce la Timișoara cinema politic italian din anii ’60-’70
În perioada 17-19 aprilie, publicul timișorean este invitat la o serie de proiecții reunite sub titlul „Ceau, Cineclub! - Cinema politic italian”, organizată de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură. Evenimentul aduce la Cinema Studio o retrospectivă dedicată unor filme reprezentative pentru cinematografia angajată civic din Italia.

Ştiri din Timiș

„Medicină și Credință” la Timișoara. Conferință despre sănătate, familie și spiritualitate, cu intrare liberă
Timișorenii sunt invitați, joi, 26 martie, de la ora 18:00, la cea de-a treia ediție a conferinței „Medicină și Credință”, un eveniment care aduce în prim-plan legătura dintre știință, sănătate și valorile spirituale.

România

Licitații cu un click. ANAF digitalizează vânzarea bunurilor sechestrate
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează curând platforma eLicitațiiANAF, dezvoltată cu Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru vânzarea online a bunurilor sechestrate și confiscate. Noua platformă înlocuiește licitațiile fizice și permite participarea online a publicului.

Mapamond

Fără interdicții religioase, dar cu reguli stricte. Vaticanul dă undă verde transplanturilor de la animale
Vaticanul a anunțat că acceptă transplanturile de organe și țesuturi de la animale pentru pacienții catolici, dacă sunt respectate normele medicale și etice și animalele nu sunt tratate cu cruzime. Documentul subliniază că nu există interdicții religioase privind utilizarea animalelor pentru xenogrefe și cere informarea pacienților despre riscurile acestor proceduri. 1

Ştiri din Timiș

Simonis respinge acuzațiile privind faptul că vila din Moșnița Nouă ar fi locuința lui și își apără activitatea economică
Vila ridicată la Moșnița Nouă, despre care s-a spus că ar fi locuința președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, a dat naștere unor discuții mai ample despre averea și afacerile acestuia. Simonis susține că firmele în care este implicat în mod privat generează „zeci de milioane de lei cifră de afaceri și milioane de profit”, iar că imobilul respectiv ar fi, de fapt, o sală de evenimente. 2

Ştiri din Timiș

Ajutor gratuit pentru vârstnicii din Timișoara. Primesc îngrijire la domiciliu cei fără sprijin
Bătrânii din Timișoara care nu au pe nimeni care să le poarte de grijă pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, printr-un program derulat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Asociația EnMaison.

Ştiri din Timiș

Consiliul Județean Timiș cumpără biciclete clasice, electrice și cargo pentru promovarea ciclismului în Banat
Consiliul Județean Timiș a lansat o achiziție publică pentru furnizarea de biciclete clasice, biciclete electrice și o bicicletă cargo, într-un proiect finanțat din fonduri europene care vizează promovarea mobilității sustenabile în regiune. 1

Eveniment

Controale DNA la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Activitatea medicală continuă normal
DNA a descins, marți, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara pentru verificări și ridicarea unor documente, însă reprezentanții unității spun că activitatea medicală continuă fără probleme. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici