Turiștii străini, și nu numai ei, sunt atrași de locurile cu tradiție, încărcate de istorie, sătui de hoteluri și restaurante cu multe stele pe „epoleți”. În Timiș, reprezentanții Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) vor să deschidă gospodăriile din județ către turiști. Turiștii să poată vedea o astfel de casă, de la „soba mare” la „șpaiț” și să poată chiar servi masa acolo. Se fac primele demersuri...
Dacă nu ați decis unde să vă petreceți Anul Nou, o soluție ar fi o deplasare la mai puțin de 400 de kilometri de Timișoara, în stațiunea sârbă Zlatibor. Reprezentanții acesteia au venit în capitala Banatului pentru a prezenta oferta stațiunii, dar și cea a clinicii Cigota, din aceeași localitate, specializată în problemele endocrinologice și a tulburărilor legate de nutriție.
Datele statistice arată creșteri semnificative ale numărului de turiști atât în Timiș, cât și la nivel național, dar numărul de turiști din informațiile oficiale pare prea mic față de câți vizitatori se apreciază că sunt de fapt. Mare parte dintre aceștia se cazează „la privat”, tot mai multe apartamente din Timișoara fiind închiriate de proprietari cu ziua, în regim hotelier.
Cândva prospere și aglomerate, aceste orașe au dispărut în negura timpului din cauza calamităților naturale sau a războaielor. Multă vreme s-a crezut că aceste așezăminte puteau fi găsite doar în scrierile istoricilor, însă prin cercetări atente, ruinele acestor metropole antice au fost readuse la lumină și reprezintă astăzi un izvor important de istorie și o imagine înghețată în timp a civilizațiilor care și-au dus traiul aici.
Dacă plănuiți o vacanță și aveți nevoie de un element inedit, care să vă asigure amintiri frumoase, sau dacă aveți un eveniment important pe care doriți să-l sărbătoriți într-o atmosferă deosebită, atunci puteți opta în această vară pentru unul din castelele din această listă. Pentru suma potrivită vă puteți caza, sau puteți chiar închiria unul dintre aceste castele spectaculoase. Există variante pentru aproape toate buzunarele.
Reședința prezidențială este locul asociat direct cu puterea unui stat. De aici vin deciziile importante, aici locuiesc liderii statelor. De aceea, reședințele prezidențiale au fost gândite pentru a simboliza puterea, trăinicia, dar și frumusețea. De multe ori aceste clădiri sunt într-atât de cunoscute încât devin referința pentru sistemul de guvernare al statelor, mai presus de oamenii aflați la conducere.
Reședința prezidențială este locul asociat direct cu puterea unui stat. De aici vin deciziile importante, aici locuiesc liderii statelor. De aceea, reședințele prezidențiale au fost gândite pentru a simboliza puterea, trăinicia, dar și frumusețea. De multe ori aceste clădiri sunt într-atât de cunoscute încât devin referința pentru sistemul de guvernare al statelor, mai presus de oamenii aflați la conducere.

România

Guvernul Veștea a picat la vot. Cabinetul a rămas departe de majoritatea necesară
Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul a primit doar 189 de voturi, cu mult sub pragul de 233 necesar pentru învestire. România rămâne, până una alta, cu un guvern interimar.

România

A început votul pentru învestirea Guvernului Veștea. „Al treilea e cu noroc” au spus parlamentarii în sală
Parlamentul s-a reunit luni seara în ședință comună pentru votul de învestire a Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea. Cabinetul propus are nevoie de minimum 233 de voturi pentru a prelua oficial conducerea Executivului.

România

George Simion: AUR nu votează Guvernul Veștea fără clarificări din partea președintelui Nicușor Dan
Liderul AUR, George Simion, a declarat luni seara că partidul său nu ia în calcul, în acest moment, susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Adrian Veștea, invocând pozițiile exprimate anterior de președintele Nicușor Dan față de o eventuală colaborare cu AUR. 1

Mapamond

Clive Davis, legenda industriei muzicale care a lansat carierele lui Whitney Houston și Alicia Keys, a murit la 94 de ani
Clive Davis, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria industriei muzicale americane, a murit la vârsta de 94 de ani, la locuința sa din Manhattan. De-a lungul unei cariere care s-a întins pe mai bine de cinci decenii, producătorul și directorul unei case de discuri a descoperit și promovat unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Cod portocaliu de furtuni în Timiș. ISU a activat grupa operativă și au fost trimise mesaje RO-ALERT
Mai multe localități din județul Timiș se află luni după-amiază sub incidența unui cod portocaliu de vreme severă. Meteorologii au anunțat averse torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile transmit ce măsuri au luat pentru gestionarea eventualelor situații de urgență. UPDATE: Noi avertizări pentru cinci localități

Ştiri din Timiș

FOTO. Giroc va avea o nouă grădiniță modernă pentru 160 de copii. La cea veche s-au făcut lucrări
La Giroc continuă investițiile în infrastructura educațională, după ce a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe moderne în zona unității militare. Proiectul, susținut prin Programul Regional Vest 2021-2027, vine ca răspuns la creșterea constantă a numărului de familii tinere din localitate și la nevoia de extindere a serviciilor educaționale pentru preșcolari.

Capitală Culturală

Ziua Timișoarei: Marija Šerifović, Monica Anghel, Nico, Andreea Voica și alți artiști urcă pe scenă
Ziua Timișoarei își completează programul ediției 2026 cu un nou val de artiști care vor urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu, într-un eveniment construit în jurul temei „Diversitate”. 1

Capitală Culturală

Teatrul Maghiar din Timișoara încheie stagiunea cu premiera „Festen”
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă premiera spectacolului „Festen”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Adaptarea scenică de Bo Hr. Hansen urmează scenariul filmului omonim de Thomas Vinterberg din 1998 și reunește, alături de actorii maghiari, numeroși colaboratori din scena culturală locală, cu intervenții muzicale, de dans, de acrobație, de drag art, de iluzionism.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici