Una dintre cele mai populare atracții turistice din Berlin – se spune că atrage mai mulți vizitatori decât Castelul Charlottenburg și Insula Muzeelor la un loc – este „das Klo” – în traducere, „Toaleta”. Numele este expresiv pentru ce puteți găsi înăuntru, însă pentru a înțelege spiritul localului este nevoie și de un simț al umorului dezvoltat. Cel puțin așa susțin reprezentanții acestuia.
„William Thornton Floating Bar & Restaurant” sau, pe scurt, „Willy T's”, se vrea a oferi experiența unei veritabile corabii de pirați. Nava, spre deosebire de cele ale vestiților haiduci maritimi, este tot timpul încărcată cu băutură și mâncare. În 2017, prima casă a barului a fost scufundată de uraganul Irma, dar datorită unor proprietari foarte ambițioși, localul a renăscut.
Golful Parottee din Jamaica are ape adânci până deasupra brâului. Floyd Forbes, un pescar din zonă, și-a dorit, în urma unui vis, să aibă un bar ridicat în mijlocul acestor ape. A încropit din lemne uscate și frunze de palmier o colibă ridicată pe picioare în apa albastru-azurie a golfului. Inițial a fost folosită ca oprire pentru el și prietenii săi, dar cu ajutorul agențiilor de turism din zonă, a devenit o atracție propriu-zisă.
În prima zi a anului 1977, Michael Carmichael i-a dat fiului său să o vopsească o banală minge de baseball cu un strat de vopsea. Aproape 50 de ani și 30.000 de straturi mai târziu, mingea a ajuns să cântărească aproape 5 tone, fiind recunoscută și de Cartea Recordurilor, încă din ca „cea mai mare minge de vopsea din lume”. Aceasta se găsește în orașul Alexandria, din statul american Indiana.
Un gest pentru un amic care venea la băute ceva mai târziu i-a dat unei cabane din Alaska, printre cele mai vechi din orașul său, și mai multă faimă. Vorbim de „Salty Dawg Saloon” (barul „Câinele Sărat” – traducere aproximativă), din orașul Homer. Pe lângă consumație și suveniruri, clienții săi pot găsi aici și mii de dolari lipiți pe pereți și tavan.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5