Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a transmis că după aprobarea investiției de modernizare a drumului județean DJ684, care face legătura prin munți între județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, instituția continuă dezvoltarea regiunii printr-un nou proiect finanțat prin fonduri europene.
„Proiectul va crea condițiile necesare pentru a încuraja ciclismul și turismul activ, oferind servicii moderne și facilități menite să pună în valoare frumusețile naturale ale județului. În Fârdea și Gladna Română vor fi construite două spații dedicate turiștilor și pasionaților de aventură: Centrul de închiriere biciclete electrice la Gladna Română – pentru cei care vor să exploreze zona lacurilor și dealurilor în ritm relaxat, și Campusul educațional pentru cicliști la Fârdea – un loc unde copiii și tinerii vor învăța cum să se bucure de drumeții pe două roți în siguranță. Dar nu ne oprim aici! Vom ajunge în 25 de școli din județul Timiș, cu ateliere practice despre siguranță rutieră, vom realiza un Ghid al biciclistului pentru copii, vom cumpăra 25 de biciclete MTB și vom instala 16 standuri de reparație self-service pentru biciclete, disponibile tuturor”, a declarat, sâmbătă, Alexandru Iovescu, vicepreședintele CJT.
Aceste inițiative sunt posibile printr-un proiect transfrontalier România-Ungaria împreună cu DKMT, Primăria Fârdea și Asociația „Velocitas” în valoare de 1,5 milioane de euro, ce va fi finalizat în 2028.
Pe aceeași temă:
Escapadă la doar o oră de Timișoara, în Țara Făgetului – Tion
Oficialități din Ungaria propun, în Timiș, un traseu memorial dedicat Primului Război Mondial – Tion
Fârdea, comuna unde se află Lacul Surduc, a devenit stațiune turistică de interes local – Tion
Citiți principiile noastre de moderare aici!