Ei s-au arătat deranjaţi de faptul că s-a insinuat că nu au jucat la capacitate maximă. „M-am întors acasă şi am venit cu inima deschisă – şi-a început Alexa spovedania – am jucat prost în meciul cu Dinamo, dar nu mă poate acuza nimeni că am făcut-o intenţionat. Dacă are cineva vreo dovadă că nu mi-aş fi apărat corect şansele, eu mă retrag din fotbal”.
Şi Grigorie a negat faptul că ar fi lăsat-o mai moale. „Era un meci foarte important pentru noi.
Din păcate, noi, dar şi întreaga echipă am jucat slab. Nu este vorba despre presiune, deoarece am jucat în meciuri mai importante, dar pur şi simplu nu ne-a ieşit nimic.” Referitor la conflictul cu Sorin Cârţu, Fane a pus: „Cârţu mi-a vorbit pe un ton mai aspru şi din păcate i-am răspuns pe acelaşi ton, din cauza supărării. Oricum mi-am cerut scuze şi o să-mi accept amenda, dacă o voi primi”. Cei doi fotbalişti vor să facă performanţă cu Poli, dar sunt dispuşi să plece dacă se va considera că nu se implică destul: „Vrem să facem performanţă cu Poli. Avem contract cu Poli trei ani şi vrem să ne respectăm angajamentul. Dacă se va considera că nu putem ajuta clubul, putem să reziliem amiabil contractul”, a încheiat Alexa.
Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro
Trimite articolul
XsDG