Sâmbătă s-a încheiat sezonul regulat în Divizia A2 de volei masculin. Sau cel puţin în teorie, pentru că în realitate, ultima rundă a fost una liberă pentru premianta seriei Sud-Vest, Universitatea Timişoara.
Meciul pe care studenţii profesorului Sorin Grădinaru trebuiau să îl dispute sâmbătă dimineaţa în compania formaţiei Teo Râmnicu Vâlcea nu a mai avut loc.
Confruntarea din ultima rundă a fost omologată cu 3-0 în favoarea Universităţii după ce adversarii au anunţat că nu se prezintă la joc.
Bănăţenii îşi asiguraseră locul I cu multe etape înainte de finiş în faţa rivalei CS Provolei Arad. Locul fruntaş le asigură studenţilor un avantaj important în jocurile din play-off pe care le vor disputa în compania echipei UMF Cluj-Napoca, ocupanta locului secund în grupa Nord-Vest.
Faza a doua a campionatului presupune un meci eliminatoriu între U Timişoara şi UMF Cluj, după sistemul cel mai bun din 3 jocuri. Primul şi al treilea joc sunt programate în Sala Universităţii în 26 martie şi 16 aprilie. Meciul al doilea are loc la Cluj în 9 aprilie.
Câştigătoarea play-offului se califică în barajul de promovare în Divizia A1, ce se va desfăşura în 13-15 mai.
C. O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!