Echipa de handbal masculin AS Politehnica Municipal a suferit o nouă înfrângere, de această dată a fost vorba de un meci amical. Politehnica Timişoara a fost învinsă, miercuri seara, la sala Constantin Jude, de formaţia Potaissa Turda.
Sala „Constantin Jude” din Timişoara va găzdui la finalul acestei luni o etapă a uneia dintre cele mai importante competiţii de box de pe vechiul continent.
Baschet Club Municipal Timişoara va întâlni în noua ediţie a Cupei Europei Centrale formaţia în faţa căreia a câştigat sezonul trecut Cupa României: Gaz Metan Mediaş.
Baschet Club Municipal Timişoara a susţinut duminică primul meci al noului campionat. Formaţia antrenată de Dragan Petricevic s-a deplasat la Târgu Mureş pentru a întâlni echipa locală.
Bucureştiul a găzduit în zilele de 25 şi 26 septembrie Balcaniada de kendo. Echipa a doua a României s-a clasat pe locul III în cadrul concursului, din aceasta făcând parte şi timişorenii Dragoş Crăciun (3 dan) şi Mihai Deliu (2 dan), sportivi legitimaţi la Clubul Sam-Sho din oraşul de pe Bega.
Handbal Club Politehnica Timişoara nu a reuşit să treacă de campioana la zi, HCM Constanţa, fiind învinsă, miercuri, pe teren propriu. Scorul final a fost de 28 – 30, după ce la pauză a fost 13 – 15.
Primele două locuri ale campionatului Romanian Superbike, clasa Supersport 600 cmc, au fost ocupate de doi sportivi timişeni.
Se pregăteşte o nouă ediţie a Rally Cross Timiş. Pe data de 2 octombrie va avea loc cea de a III-a etapă a Campionatului Rally Cross Timis 2010.
Partida dintre Baschet Club Municipal Timişoara şi CSM Oradea a arătat că tehnicianul Dragan Petricevic mai are încă de lucrat la pregătirea formaţiei pe care o antrenează.
Baschet Club Municipal Timişoara nu a reuşit să îşi bucure fanii decât parţial după primul meci oficial din noul sezon susţinut pe teren propriu. Echipa condusă de Dragan Petricevic a fost învinsă în partida retur a primului tur al Cupei României În disputa cu CSM Oradea.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
1
Mapamond
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri.
1
Turism
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.