tion.ro Web analytics

Timişoara va fi din nou reprezentată la o etapă a Campionatul Mondial de Motociclism Viteză. Pilotul Cătălin Cazacu, reprezentantul Clubului sportiv Taifun Racing va participa, în acest sfârsit de săptămână, la cea de-a 11-a etapă din cadrul World Superbike. După ce în 10 iulie şi 4 septembrie 2011, timişoreanul Cazacu a participat la primele două etape de Campionat Mondial din cariera sa, în Cehia şi Germania, echipa este pregătită să pornească spre Imola.
Amatorii deplasării cu ATV-uri şi Quad-uri s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute în Zona Reşiţa, la Cupa Franzdorf Polaris. Cei mai câştigaţi au fost chiar spectatorii prezenţi pe Stadionul de zgură Gloria din Reşiţa şi, respectiv, Ţarina de Văliug, acolo unde s-au desfăşurat cele trei etape ale competiţiei.
Unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei BC Timişoara, Nenad Markovic, care este printre puţinii rămaşi din vechea gardă a început luni, din nou antrenamentele, după o perioadă de zece zile în care a lipsit de la antrenamente. El a suferit din cauza unei contracturi la mușchii spatelui.
Cu două nereuşite din două partide în noul sezon competiţional, Handbal Club Politehnica Timişoara nu era deloc într-o situaţie prea bună. În aceste condiţii, întâlnirea de pe teren propriu cu colegii de la Universitatea Cluj era considerată extrem de importantă. Echipa antrenată de Nedeljko Vuckovic a reuşit, pe parchetul de la Constantin Jude, prima victorie sezonală: 26 – 25 cu Universitatea Cluj.
Baschetbaliştii timişoreni au făcut un pas decisiv pentru calificarea în următoarea etapă a Cupei României, după ce sâmbătă, pe teren propriu, au trecut la pas de formaţia BCM Târgu Mureş. Deşi întâlnirea promitea să fie mult mai echilibrată, pe parchetul de la „Constantin Jude” diferenţa dintre cele două formaţii a fost evidentă. Desigur, în favoarea gazdelor. După un meci frumos, a fost BC Timişoara – BCM Târgu Mureş: 90 – 67.
Fetele de la Baschet Club Danzio Timişoara au fost depăşite de colegele de la ICIM Arad în meciul tur al optimilor de finală contând pentru Cupa României. Meciul nu a fost unul simplu pentru timişorence, având în vedere că au evoluat împotriva deţinătoarei trofeului. La final, duelul Timişoarei cu Aradul s-a încheiat cu scorul de 65 – 52 în favoarea vizitatoarelor. Pe reprize a fost 10-22, 8-17, 25-9, 9-17.
În timp ce la Timişoara, pe Dan Păltinişanu, se înfruntau fotbaliştii a două generaţii de aur, la Târgu Jiu reprezentanţii celui de-al doilea sport timişorean cu greutate, handbalul, încasau cea de-a doua înfrângere a sezonului.
Baschet Club Timisoara va începe aventura noului sezon oficial pe parchetul de la sala Constantin Jude. Sâmbătă, de la ora 18, acolo va avea loc meciul dintre BC Timisoara şi Mureşul Târgu Mureş, contând pentru etapa tur a duelului din Cupa României.
Gică Hagi, Iosif Rotariu, Cosmin Contra, Titi Varga, Florin Macavei şi Adrian Stoicov, cu toţii au fost pentru încă o zi vedetele dreptunghiului verde. Pe Dan Păltinişanu a fost organizat, joi seara, un meci demonstrativ. Scopul întâlnirii a fost strângerea de fonduri pentru Spitalul „Louis Ţurcanu”, unde se doreşte achiziţionarea unui laser chirurgical.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți, 23 decembrie, puteți vizita diverse târguri sau expoziții. Mai puteți merge și la teatru.

Ştiri din Timiș

Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, pe lista posibililor înlocuitori
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.

Eveniment

Militar găsit mort într-o unitate militară din Deva. Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar Timișoara
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.

Agenda

De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.

Mapamond

A murit Chris Rea, legenda muzicii britanice și interpretul hitului „Driving Home for Christmas”
Chris Rea, muzician britanic celebru pentru hituri precum Driving Home for Christmas și The Road to Hell, a murit luni, potrivit unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al familiei, citat de Sky News și BBC. Artistul avea 74 de ani. 1

Sănătate

FOTO. Spitalul Municipal Timișoara, singurul din vestul țării unde femeile cu cancere ginecologice pot face gratuit Terapia HIPEC
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.

Eveniment

Trei răniți, printre care și o fată de 10 ani, în urma unui accident rutier pe un drum din Timiș
Trei persoane, printre care și o fată de 10 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, între Beregsău Mare și Cărpiniș, după ce un șofer în vârstă de 64 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. 1

Eveniment

Automotor Regio, implicat într-un accident la o trecere de cale ferată din Peciu Nou
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici