tion.ro Web analytics

BCM Danzio a reuşit să obţină victoria în partida din deplasare de la Oradea, contând pentru campionat. Scorul final a fost 79 – 72 pentru bănăţence, după un meci mult mai greu decât până acum împotriva formaţiei orădene.
Optimile de finală ale Cupei României au fost deja prea mult pentru cei de la Ripensia Timişoara. Pandurii Târgu Jiu, o echipă solidă, cu rezultate, a trecut de frumoasa echipă de Liga 5 din Timişoara cu scorul de 0 - 3. Partida, desfăşurată marţi pe „Dan Păltinişanu”, a fost una frumoasă, dar, din păcate, cei de la Ripi au abordat puţin timoraţi meciul, ceea ce s-a văzut în joc.
Centru Regional de Afaceri Timişoara a găzduit unul dintre cele mai importante concursuri de culturism organizat în România în acest an. Numeroşi sportivi români şi străini au încântat iubitorii acestui sport prezenţi la eveniment.
Pentru prima dată în ultima perioadă juniorii celor de la RCM Timişoara au avut ocazia să-şi încerce puterile cu un club provenind dintr-o ţară extrem de dezvoltată în rugby, Anglia. La Timişoara a sosit echipa Bethany School of Kent, iar victoria gazdelor a fost una categorică: 48 – 12.
Stadionul de la Gara Mare a găzduit, sâmbătă dimineaţa, un meci, care, în urmă cu ani, dacă ar fi implicat numele din teren ar fi fost un cu totul alt derbi. S-au întâlnit CFR Timişoara şi ASU Poli Timişoara. Oaspeţi, aflaţi la vreo două staţii de firobuz de propriul teren de joc au învins, scor 4 – 0, şi au ridicat în picioare tribunele într-un spectacol inedit cel puţin pentru acest nivel fotbalistic.
Veşnicele discuţii legate de un stadion pentru rugbiştii de la RCM Timişoara vor avea un final fericit, cel mai probabil în toamna anului viitor. Anunţul de realizare a unei noi arene lângă actualul stadion CFR devine realitate, deja au început demersurile pentru dezmembrarea a 25.000 de metri pătraţi din întreaga suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi existenţi la baza sportivă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 ianuarie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la expoziții și în centrul Timișoarei.

Ştiri din Timiș

Piața Mocioni intră în transformare: licitație lansată pentru un proiect de regenerare urbană de amploare
Municipalitatea a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Este un proiect de amploare care vizează transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin. 6

Cinema

Filmul săptămânii: „No Other Choice”, thrillerul sud-coreean în care pierderea locului de muncă devine o luptă pentru supraviețuire
Recomandarea de film din această săptămână este „No Other Choice”, cel mai nou lungmetraj semnat de celebrul regizor sud-coreean Park Chan-wook, o comedie neagră cu accente de thriller, care privește cu ironie o societate în care omul devine tot mai ușor de înlocuit.

Ştiri din Timiș

Vânt, polei și precipitații mixte în Timiș, până sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică Cod portocaliu de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpada, polei, valabilă până sâmbătă, la ora 22:00.

Ştiri din Timiș

Parc fotovoltaic în Dumbrăvița. O investiție de peste 2,6 milioane de lei va reduce consumul de energie
Lucrările la parcul fotovoltaic din comuna Dumbrăvița continuă, proiectul reprezentând una dintre cele mai importante investiții locale în domeniul energiei verzi.

Ştiri din Timiș

Activitate intensă la UPU-SMURD Timișoara în primele zile ale anului 2026
Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara a funcționat la capacitate ridicată atât în noaptea de Anul Nou, cât și în prima zi a anului 2026, pe fondul unui număr mare de paccienți care au solicitat asistență medicală de urgență.

Eveniment

Arestat pentru 24 de ore, după încălcarea ordinului de protecție, la Moșnița Nouă
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a încălcat un ordin de protecție și a intrat în curtea fostei concubine, în localitatea Moșnița Nouă.

Ştiri din Timiș

Violența domestică, o realitate și în Timișoara. Traumele din copilărie se transmit generațiilor următoare
Timișoara, oraș recunoscut pentru diversitatea sa culturală, se confruntă în continuare cu o problemă sensibilă și adesea trecută sub tăcere: violența în familie. Deși statisticile oficiale nu indică foarte multe cazuri, specialiștii avertizează că numărul real al femeilor abuzate este mult mai mare, multe victime evitând să ceară ajutor din cauza fricii, rușinii sau lipsei de încredere în instituții. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici