Visul eventului a devenit, sâmbătă, istorie, cel puţin acest an, pentru Timişoara rugbistică. Cu echipa decimată, cu puţin ajutor din partea arbitrului, doar cât era nevoie, cu o componenţă aproape integral străină, RCM spune adio Cupei României. A luat bătaie în sferturi de la Steaua, 23 – 13 şi bucureştenii au acum cale liberă direct spre trofeu.
Fetele de la CFR Timişoara au luat, sâmbătă, bătaie pe teren propriu de la echipa considerată ca fiind cea mai bună din campionatul primei ligi. Olimpia Cluj a învins pe stadionul de la Gara Mare cu un clar 7 – 1, după un meci pe care l-a dominat sănătos.
CH Politehnica Timişoara pornea meciul cu cei de la HC Odorhei cu gânduri mari, de victorie. Situaţia din teren a fost un pic diferită, echipa antrenată de Vlad Caba a învins formaţa alb-violetă, scor 28 – 25.
BC Timişoara are, sâmbătă seara, meci în deplasare la Rovinari. Şi nu va fi unul uşor, aceasta având în vedere problemele medicale din cadrul echipei. Numeroşi jucători sunt accidentaţi, iar pe această listă a intrat de curând şi Anthony Lee Ingram.
Înfrânţi în deplasarea de la Bacău, handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara caută victoria în meciul de pe teren propriu cu cei de la HC Odorhei. Partida e programată vineri seara, la Sala „Constantin Jude”, de la ora 18.30.
Un meci de sferturi de cupă a României fără 16 dintre principalii jucători ai celor două echipe, toţi chemaţi la Naţională. Asta a pregătit Federaţia pentru o competiţie ce ar trebui cel puţin respectată. Nici o problemă spune Danie de Villiers, antrenorul Timişoarei despre partida dintre RCM şi Steaua, echipa bănăţeană e complet pregătită şi dorinţa de victorie e la maxim la elevii săi!
Ultimul punct pe lista de prezentare a trofeului de campioană obţinut de RCM Timişoara a fost să fie Universitatea de Vest Timişoara. Aceasta dintr-un motiv special, spune rectorul instituției, Marilen Pirtea, de a oferi un exemplu pentru studenții instituției de învățământ superior.
Dorinţa celor de la RCM Timişoara de a avea o pepinieră proprie de jucători îşi arată roadele. Dacă juniorii U18 au încheiat sezonul cu o victorie, cei de la U16 au programat sâmbătă, la Timişoara, un nou turneu parte a campionatului.
Cu o echipă decimată, nu de accidentări, ci de convocări la Naţionala României, RCM Timişoara va avea o misiune extrem de grea în sferturile de finală ale Cupei României. Un număr de zece jucători au fost convocați la Naţională pentru meciul cu Canada, aceasta în timp ce sorţii i-au adus Timişoarei un adversar cum nu se putea mai rău pentru cupă.
Dacă la masculin fotbalul timişorean se cam chinuie în prima ligă, la feminin jucătoarele de la CFR Timişoara au obţinut o nouă victorie externă, la Baia Mare. Scorul final a fost 4 – 1 pentru bănăţence, aceasta după ce gazdele de la Independenţa conduceau la pauză.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la expoziții și în centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Este un proiect de amploare care vizează transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin.
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „No Other Choice”, cel mai nou lungmetraj semnat de celebrul regizor sud-coreean Park Chan-wook, o comedie neagră cu accente de thriller, care privește cu ironie o societate în care omul devine tot mai ușor de înlocuit.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică Cod portocaliu de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol la munte, strat de zăpada, polei, valabilă până sâmbătă, la ora 22:00.
Ştiri din Timiș
Lucrările la parcul fotovoltaic din comuna Dumbrăvița continuă, proiectul reprezentând una dintre cele mai importante investiții locale în domeniul energiei verzi.
Ştiri din Timiș
Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara a funcționat la capacitate ridicată atât în noaptea de Anul Nou, cât și în prima zi a anului 2026, pe fondul unui număr mare de paccienți care au solicitat asistență medicală de urgență.
Eveniment
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a încălcat un ordin de protecție și a intrat în curtea fostei concubine, în localitatea Moșnița Nouă.
Ştiri din Timiș
Timișoara, oraș recunoscut pentru diversitatea sa culturală, se confruntă în continuare cu o problemă sensibilă și adesea trecută sub tăcere: violența în familie. Deși statisticile oficiale nu indică foarte multe cazuri, specialiștii avertizează că numărul real al femeilor abuzate este mult mai mare, multe victime evitând să ceară ajutor din cauza fricii, rușinii sau lipsei de încredere în instituții.
1