Trei tineri jucători timişoreni au fost selectaţi la Naţionala României U 17, ei jucând din primul minut într-un meci amical împotriva selecţionatei similare a Moldovei. Unul dintre aceştia a fost chiar căpitan de echipă.
Efectele partidei pierdute în faţa celor de la Farul Constanţa în semifinala campionatului naţional de rugby se vor vedea şi în finala mică programată sâmbătă la Bucureşti. Un jucător s-a ales cu o suspendare de trei etape, deci inclusiv meciul de finală. Să sperăm că nu vor mai dispărea din nou documente şi că Timişoara va avea pe cine să trimită în teren.
Cu un moral la pământ, la care se lucrează intens pentru „reparare”, rugbiştii timişoreni se pregătesc pentru finala mică a campionatului. După ce au luat bătaie sâmbătă pe teren propriu, în urma scandalului cu carnetele de joc cu foile smulse, oficialii clubului s-au gândit să nu se prezinte la acest meci. Până la urmă s-a decis folosirea celui mai bun 23, special pentru a se vedea cine este campioana morală a campionatului.
„Sâmbătă seara golănia a învins în afara terenului”, a declarat marţi rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, într-o declaraţie comună alături de primarul Nicolae Robu şi Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţea Timiş, principalele instituţii publice care susţin clubul RCM Timişoara. Cele trei instituţii au dorit să tragă un semnal de alarmă şi să îşi arate susţinerea pentru clubul timişorean confruntat cu scandalul carnetelor cu file rupte.
Ultimul meci amical din turneul austriac al BC Timişoara nu a mai fost o victorie, adversari fiind campionii ţării gazdă. Antrenorul Dragan Petricevici acuză voalat arbitrajul şi spune că acest cantonament a fost unul util, dar obositor.
La mai mult de o zi de la apariţia scandalului cu foile rupte din carnetele jucătorilor celor de la RCM Timişoara, Federaţia Română de Rugby (FRR) a reacţionat. Printr-un comunicat încearcă să dea o serie de explicaţii, iar concluzia trasă, pentru spălarea imaginii rugby-ului românesc toată lumea să treacă pe la detectorul poligraf. Atât oficialii FRR, cât şi cei ai clubului timişorean.

Ştiri din Timiș

Tentativă de fraudă prin SMS în numele TIMPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local
Tentativă de fraudă prin SMS în numele TPARK și, indirect, al Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK. Șoferii sunt avertizați să nu acceseze linkurile primite.

Eveniment

FOTO. Șoferii care „fură” locurile de taxi, luați la ochi de Poliția Locală din Timișoara
Polițiștii locali din Timișoara au aplicat 687 de amenzi, în valoare de peste 308.000 de lei, pentru nereguli în transportul de persoane și ocuparea stațiilor de taxi. Controalele vor continua.

Târgul Imobiliar

Hitch & Mosher prezintă Klapka Residence 4 la Târgul Imobiliar Timișoara TIT
Hitch & Mosher, agenție cu peste 20 de ani de activitate în consultanță imobiliară, participă la ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT), organizată în 3 și 4 octombrie la Iulius Congress Hall. Agenția este agentul exclusiv de vânzare al proiectului Klapka Residence 4 și îi invită pe vizitatori să descopere apartamentele disponibile la standul său.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Ultima dimineață în care Fritz intră în Primăria Timișoara ca edil-șef: „Vom ieși învingători din această luptă”
Dominic Fritz își încheie astăzi mandatul de primar al Timișoarei, după ce a fost revocat înainte de termen. În ultima zi la Primărie, acesta a transmis că „nu se oprește” și le-a cerut susținătorilor să nu renunțe nici ei. 4

Ştiri din Timiș

Zoltan Kovacs și-a lansat la Timișoara volumul de interviuri realizate în aproape cinci decenii de presă
Lansarea volumului „Tinerețe...cu bătrânețe - Interviuri adunate 1973-2020”, semnat de jurnalistul Zoltan Kovacs, a avut loc seara trecută, la Consiliul Județean Timiș. Cartea reunește peste 130 de interviuri realizate de autor de-a lungul mai multor decenii, cu personalități din administrație, economie și cultură.

Ştiri din Timiș

FOTO. Scopul și... destinația vizitei. Au început anchetele pe drumurile naționale și autostradă
Pe drumurile naționale și pe A1, în zona administrată de DRDP Timișoara, șoferii sunt opriți pentru scurte chestionare despre călătoriile lor. Anchetele „Origine-Destinație” vor ajuta la realizarea studiilor de trafic și planificarea investițiilor în infrastructură.

Femei în funcții-cheie

Sunt femeile bine reprezentate în funcții-cheie? Consilierul local Larissa Mihala: „Mai este loc de îmbunătățire”
Larissa Mihala are peste 30 de ani de experiență în domeniul Sănătății și al echipamentelor medicale. Ca manager în același domeniu, se arată mereu preocupată de calitatea serviciilor medicale. În plus, consiliera locală este și mama unui proaspăt absolvent al Universității de Medicină.

Horoscop

Zodia Balanță, nativii negociatori ai zodiacului
În data de 23 septembrie Soarele și-a început călătoria în constelația Balanței, moment în care natura ajunge într-un moment de echilibru.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici