BC Timişoara a jucat bine şi a fost la un pas de a învinge la Ploieşti, acolo unde a jucat în sferturile Cupei României. Din păcate, pe ultima sută de metri a pierdut, dar diferenţa de scor oferă perspective bune pentru returul de marţi. A fost CSU Ploiești – BC Timișoara 85-77, pe reprize 16-16, 21-18, 30-25, 18-18.
Timişoara a găzduit în ultimele zile Campionatele Internaţionale de Badminton ale României. 170 de sportivi s-au bătut pentru titlu, în final triumfând belgianca Lianne Taz la feminin, respectiv indonezianul Adi Pratama la masculin.
RCM Saracens Timişoara a reuşit în sfârşit să susţină un prim meci amical. Adversari pe terenul din Ronaţ au fost cei de la Universitatea Cluj. Partida chiar a fost una amicală, s-au jucat trei reprize a câte 30 de minute fiecare, special pentru a se testa întregul lot. Iar Timişoara a testat în această partidă trei noi jucători. RCM Saracens Timişoara – U Cluj: 38 – 21.
BC Timişoara nu a reuşit să învingă în deplasarea de la Ploieşti, fiind destul de aproape, pe final, de egalare şi o victorie. Nu a fost să fie şi s-a terminat CSU Ploiești – BC Timișoara 71-67 (17-13, 19-21, 18-12, 17-21).
Nimeni nu îşi punea problema învingătorului în meciul care opunea echipele de pe primul şi ultimul loc al diviziei D Timiş, singura problemă fiind cea a scorului. Aşa a şi fost, ASU Politehnica a învins, pe „Ştiinţa”, Auto Timişoara, scorul final fiind 7 – 0.
Aerul tare, de Reşiţa, nu a fost pe placul timişorenilor de la CH Politehnica. Trimişi în judeţul vecin de Internaţionalele de Badminton ale României, care ocupă în aceste zile Sala „Constantin Jude”, timişorenii au fost nevoiţi să joace la Reşiţa meciul dificil de campionat cu HCM Constanţa. Echipa adversă, în revenire de formă, a câştigat partida cu 30 – 28.
Situaţia financiară dezastruoasă de la clubul de fotbal feminin CFR Timişoara a condus la excluderea acestuia din competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal. Decizia a fost luată după ce clubul nu a plătit banii pe care îi datora unei sportive.
Ca în liga a patra, la derbiul dintre Ripensia şi ASU Politehnica nu a mai fost de mult așa un meci pe Dan Păltinişanu. Nici la prezenţa în tribune! Organizatorii au anunţat că aproape 4000 de bilete au fost vândute, la care se adaugă cei cu vârsta sub 18 ani, care au avut intrarea liberă.
Exilată de la Sala „Constantin Jude” de Internaţionalele de Badminton ale României, organizate la Timişoara în această săptămână, echipa de handbal mascul CH Politehnica va fi nevoită să joace joi derbiul cu HCM Constanţa, ”acasă” la Reşiţa. Suporterii dornici să participe la meci vor avea la dispoziţie un autocar pentru o deplasare gratuită la evenimentul sportiv.
BC Timişoara a avut programată restanţa cu UBT Cluj, echipa ”bună” a oraşului de pe Someş. Din păcate, după această deplasare Dragan Petricevic nu a mai avut motiv să se bucure, poate doar că a revăzut oraşul unde a lucrat o bună perioadă. BCT a pierdut, 79 – 73.
Târgul Imobiliar
LANDMARK Imobiliare prezintă Maiere Estate IV, un proiect rezidențial construit în jurul unei idei simple: locuința de astăzi trebuie să fie confortabilă, eficientă și pregătită pentru ceea ce urmează. Maiere Estate IV continuă experiența acumulată prin proiectele rezidențiale dezvoltate anterior, păstrând aceeași preocupare pentru calitatea locuirii, dar ducând mai departe conceptul Green & Smart prin folosirea materialelor sustenabile și prin crearea unor locuințe concepute să utilizeze resurse regenerabile și să contribuie la reducerea amprentei de carbon a fiecărui locatar.
Ştiri din Timiș
Colterm a cumpărat și în acest an certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru care a plătit circa 19 milioane de euro. Primăria anunță și investiții de 70 de milioane de euro în rețea, dar și foraje geotermale.
Ştiri din Timiș
Un băiat de 14 ani din comuna Satchinez trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Raul suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, o afecțiune asociată unei malformații venoase severe la mâna stângă, care îi provoacă dureri și îi afectează viața de zi cu zi. Familia are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi costurile tratamentului programat la o clinică din capitala Austriei.
Ştiri din Timiș
Cu încheierea mandatului lui Dominic Fritz, atribuțiile de primar al Timișoarei vor fi preluate de viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta spune că nu își va schimba biroul și că este pregătit să continue proiectele municipalității, dar recunoaște că, personal, este revoltat de situația în care Fritz și-a pierdut mandatul.
1
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă, destinat angajaților din Regiunea Vest. Programul se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, în format hibrid, și va avea o durată de 80 de ore.
Ştiri din Timiș
Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara vrea să aloce 25 de milioane de lei pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”. Municipalitatea a emis și certificatul de urbanism pentru viitoarea arenă, construită de CNI pentru Consiliul Județean Timiș.
Cinema
Un scurtmetraj documentar realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT) și, în prezent, studentă în anul al II-lea la masterat în cadrul specializării Foto-Video, a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. Filmul „Cu pași mărunți” va fi proiectat vineri, 2 octombrie, la Cinema Studio, în cadrul ediției timișorene a festivalului.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O apariție memorabilă nu ține neapărat de o ținută spectaculoasă, ci de felul în care toate elementele ei se completează. Hainele, accesoriile, parfumul, coafura și machiajul trebuie să transmită aceeași idee, adaptată locului și atmosferei evenimentului.