Gazdele au condus cu 1-0, dar nu au reuşit să
obţină nici măcar un punct. Scenariu
asemănător şi la „Poli” II –
Gloria Arad. Elevii lui Vali Velcea (foto) au deschis
scorul, dar au pierdut la ultima fază din joc,
1-2. Mai rău au păţit-o Viitorul
Sânandrei, 0-3 acasă cu Simeria. Şi
Becicherecu Mic, acelaşi scor de forfait cu Jiul
II. Unirea Sânnicolau Mare nu a avut nici ea o
soartă mai bună, şi a pierdut, tot pe
teren propriu, partida cu Naţional Sebiş,
1-3, echipă ce s-a chinuit în sezonul trecut
pentru a rămâne în acest eşalon.
Onoarea timişenelor a fost parţial
salvată de echipele ce au evoluat în
deplasare. Astfel, progresul Gătaia a obţinut
o remiză, scor 0-0 la debutanta Fotbal Club
Şcolar Reşiţa. Tot un egal a realizat
şi Milenium Giarmata, care a primit o
„invitaţie” din partea AJF Timiş
şi a FRF-ului pentru a evolua în liga a
III-a. Elevii lui Adi Săvoiu au făcut 2-2 la
Rovinari, cu Jiul, şi au fost aproape de victorie,
mai ales că au şi condus cu 2-0.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!