Meciul s-a desfăşurat pe un teren greoi, ceea ce nu a permis spectatorilor să vadă prea multe faze de spectacol fotbalistic. Cei de la Baia Mare au deschis scorul, în minutul 22, prin Roszel, după o centrare lansată de Duruş. Roszel a mai avut o dată ocazia să marcheze, câteva minute mai târziu, când a şutat în bara porţii covăcene. După pauză, FC Baia Mare a continuat să rateze dar cea care a înscris a fost Fortuna. Egalarea fost realizată de Trandu, el transformând în gol o lovitură de la 11 metri, acordată de arbitru, în minutul 81. Când toată lumea spera ca echipa gazdă să obţină un punct, Baia Mare a reuşit golul în minutul 93, când la o greşeală a portarului Fortunei oaspeţii au înscris şi au obţinut toate cele trei puncte puse în joc.
Nu putem să nu remarcăm iniţiativa, cel puţin interesantă, a gazdelor, de a difuza în prima repriză a meciului, la difuzoarele stadionului, scandările galeriei echipei turce Beşiktaş Istanbul.
Sursa foto: www.fortuna-covaci.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!