Cu o medie de vârstă a lotului incredibil de
fragedă, undeva la 20 de ani, cu o echipă ce
joacă pe glorie sportivă şi nu pe bani,
elevii lui Florin Bugar, un antrenor ce a fost şi
la bine, dar şi la rău alături de echipa
feroviară, ceferiştii se bazează mai
mult pe entuziasm şi ambiţie într-o
tentativă eroică de a rămâne
în eşalonul secund.
Începutul a fost cu stângul, 0-3 la
Petroşani cu Jiul, dar nimeni nu se aştepta
însă la o minune. Miercuri, de la orele 18,
bănăţenii au din nou un joc extrem de
greu, contra echipei CSM Rm. Vâlcea, care
în week-end-ul trecut a făcut
instrucţie cu cealaltă reprezentantă a
Timişului din B2, Fortuna Covaci (scor 6-1).
Partida se va disputa pe terenul de lângă
Gara Mare şi va fi arbitrată de deja
cunoscutul Kovacs Istvan din Carei, ajutat de
asistenţii cărăşeni Silviu Harmuz
şi Marius Nicoară. Observatori au fost
delegaţi Marian Salomir şi Valer Vancea.
Programul greu pentru echipele din Timiş va
continua şi la finele acestei
săptămâni, când CFR va
întâlni UTA acasă, iar Covaci pe Jiul
Petroşani, tot pe teren propriu.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!