Twitter intensifică lupta împotriva conturilor false și a suspendat peste 1 milion de conturi pe zi, în ultimele luni. Asta înseamnă mai mult decât dublul numărului de suspendări de conturi din octombrie. Atunci, compania social media se afla sub presiunea agențiilor de aplicare a legii pentru a lupta împotriva implicării rusești, relatează The Washington Post.
Google și Facebook îi păcălesc pe utilizatorii europeni să împărtășească mai multe informații personale decât cred. Un raport al Consiliului Norvegian al Consumatorilor, dat publicității săptămâna trecută, arată că aceste companiile folosesc „metode întunecate” sau design-uri și interfețe destinate pentru a păcăli utilizatorii să facă anumite acțiuni neintenționat. Companiile își îndreaptă astfel utilizatorii spre „opțiunile” cel mai puțin prietenoase privind confidențialitatea, într-o măsura considerată „lipsită de etică”, indică raportul, susținând că și Windows 10 face același lucru, într-o măsură mai mică.
Schimbări în protocolul de securitate al Iphone, din partea celor de la Apple. Reprezentanții companiei vor schimba setările implicite ale dispozitivelor pentru a putea împiedica accesarea lor fără o autorizație legală. Decizia va îngreuna deblocarea dispozitivelor de către polițiștii din Statele Unite care vor trebui să urmeze toți pașii legali fără a mai putea scurta procedura.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 iunie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 17 iunie, puteți merge la teatru, la film sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

Cel puțin un leagăn, un tobogan, două bănci și un coș de gunoi în fiecare loc de joacă. Regulament propus de USR pentru Timișoara
USR propune reguli stricte pentru amenajarea locurilor de joacă din noile dezvoltări rezidențiale din Timișoara. Inițiativa prevede standarde minime privind suprafața, dotările, siguranța, umbrirea și accesibilitatea, pentru a asigura copiilor spații de joacă adecvate și sigure. 1

România

PUSL face curățenie. Primarul Sectorului 5, Piedone Jr și 10 consilieri, dați afară din partid
PUSL l-a exclus pe Vlad Popescu Piedone și pe alți zece consilieri din București, invocând abateri disciplinare. Primarul Sectorului 5 își păstrează mandatul, dar consilierii excluși riscă să îl piardă dacă decizia rămâne definitivă. Excluderile pot influența majoritățile politice din București și Sectorul 5.  1

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere baza de agrement unde acum câteva săptămâni își trimitea buldozerele
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, de lângă Bega, pentru a extinde coridorul de agrement amenajat în zonă. Consilierii locali au mandatat comisia de negociere să stabilească prețul construcțiilor, după demolarea mai multor amenajări ridicate fără autorizație.

Ştiri din Timiș

Timișoara are zonă metropolitană și în acte. Momentan, cu două comune
Consiliul Local Timișoara a aprobat înființarea ADI Zona Metropolitană Timișoara, noua structură prin care municipiul și localitățile din jur vor putea implementa proiecte comune și accesa fonduri europene. Din start aderă Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda, urmând teoretic și alte comune să se alăture.

Ştiri din Timiș

Marș în memoria lui Matias și Dragoș. Comunitatea din Dumbrăvița se mobilizează după cele două tragedii care au îndoliat localitatea
Locuitorii din comuna Dumbrăvița vor participa miercuri seară la un marș comemorativ organizat în memoria lui Matias și Dragoș, cei doi adolescenți ale căror destine au fost curmate în urma unor accidente care au șocat întreaga comunitate. 4

Ştiri din Timiș

Trei firme, printre care și ELBA, interesate de modernizarea iluminatului public pe 66 de străzi din Timișoara
Trei firme au depus oferte pentru modernizarea iluminatului public pe 66 de străzi din Timișoara, investiție estimată la peste 12,4 milioane de lei. Proiectul prevede montarea a peste 3.000 de corpuri LED inteligente, cu reducerea la mai mult de jumătate a consumului de energie.

Ştiri din Timiș

FOTO. Strigăt de ajutor pentru un bărbat de 35 de ani din Timiș. Tratamentul costă 6.000 de lei la 21 de zile și nu este decontat
Soția unui tânăr din comuna Pădureni lansează un apel disperat către comunitate, după ce tratamentul vital de care acesta are nevoie pentru a ține sub control o boală gravă și rară nu mai este decontat. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici